Pregătește-te să fii student! Din 2 octombrie, începe facultatea
Să fii boboc în facultate nu-i lucru ușor! Practic, se cam schimbă totul pentru tine: colegii, profesorii, cursurile, obiceiurile, pentru unii locuința și chiar și orașul. Trecând peste entuziasmul intrării la facultate, primele săptămâni la universitate ar putea fi cele mai dificile. Click! îți dă câteva sfaturi ca să depășești cu bine această perioadă.
Încearcă să fii cât mai prietenos!
E important să-și faci prieteni încă de la început. Dacă stai în cămin, primii amici pe care poți să ți-i faci sunt colegii de cameră. Așa că nu-ți băga căștile în urechi și ochii în ecranul telefonului imediat ce ajungi în cameră și până te culci! Fii comunicativ, luați masa împreună, uitați-vă împreună la filme, mergeți la un suc sau la o bere.
Fii gata să te îndrăgostești!
Vei cunoaște oameni noi, vă veți petrece timpul împreună, așa că, de la amiciție până la „îndrăgosteală”, va fi doar un pas. Dacă te afli deja într-un cuplu, e deja altă poveste. Mulți spun că n-au rezistat împreună decât în primul semestru, după care s-au despărțit. Cazurile în care și-au continuat povestea de dragoste și s-au și căsătorit sunt foarte rare.
Nu rata niciun eveniment!
În cadrul facultății, dar și universității se organizează diverse evenimente. Unele legate de specializarea ta, altele legate de viața socială și culturală. Sunt ocazii nemaipomenite să-ți cunoști mai bine colegii, dar și profesorii. Așa că nu ezita să iei parte la acestea!
Cluburile și echipele sunt pentru tine!
La începutul facultății, interesează-te ce cluburi și echipe de sport există și vezi unde crezi că ai putea să te încadrezi. E o modalitate excelentă de a cunoaște oameni cu aceleași pasiuni și principii de viață. Astfel, îți vei putea petrece timpul liber făcând ceea ce-ți place, într-un cadru organizat.