Pregătiţi-vă pentru începerea şcolii!
Pentru mulţi copii de clasa zero, în special pentru cei care nu au fost la grădiniţă, începerea şcolii poate fi o traumă. Program diferit, mediu străini, oameni necunoscuţi în jurul lor. Părinţii trebuie să-i ajute să se acomodeze, să le dea încredere în ei. Iată ce e bine să faceţi în această ultimă săptămână.
Cui îi va fi cel mai greu
Ţi se întâmplă ca, după ce te întorci din concediu, gândul la prima zi de serviciu să-ţi provoace o oarecare nelinişte? Exact acelaşi lucru îl poate simţi şi copilul tău vizavi de începerea şcolii şi sfârşitul vacanţei. Mai ales dacă este în clasa zero şi începe o etapă complet nouă pentru el.
“Mulţi nu au fost obişnuiţi cu disciplina, li s-a permis orice, nu li s-a spus niciodată «nu». La şcoală trebuie să respecte un program, să înveţe să stea cuminţi în bănci, să se poarte frumos cu cei din jur. De asemenea, le va fi greu celor care nu au fost responsabilizaţi până acum, pentru că şcolarii au griji, au teme de făcut. Cei care nu au fost la grădiniţă sunt mai stresaţi de noul mediu, nu sunt obişnuiţi cu programul şi le e mai greu să-şi facă relaţii de prietenie”, mărturiseşte psihologul Mihaela Vintilă.
Ce să-i spui, ce să nu-i spui
“Lasă că începe şcoala, vezi tu...”. Este o frază pe care mulţi părinţi au folosit-o ca să-şi ameninţe copilul, atunci când nu era cuminte. Nimic mai greşit! În felul acesta îl faci să capete o aversiune faţă de şcoală, când, de fapt, trebuie să-l determini s-o iubească.
“Nu-i prezenta niciodată şcoala în termeni negativi, nu-l ameninţa şi nu-l speria cu niciun aspect legat de şcoală, pentru că în prima zi, dar şi ulterior, va păşi cu frică”, mai spune specialistul.
Şcoala trebuie, în schimb, prezentată în termeni cât mai frumoşi, ca locul în care va desena mai mult, de unde va afla o mulţime de lucruri interesante, unde îşi va face mulţi prieteni, iar doamna învăţătoare e la fel de drăguţă ca şi educatoarea. Pentru a-i diminua emoţiile, povesteşte-i încă de acum absolut tot ce va face acolo, spune-i cum să se poarte, ce are de făcut.
Lucruri de făcut în această săptămână
– Obişnuieşte-l cu trezitul de dimineaţă
Dacă până acum, atât cei aflaţi în vacanţă cât şi proaspeţii elevi, au avut un program de somn mai permisiv, cel puţin cu o săptămână înainte încercaţi să-l reobişnuiţi cu trezitul la ora 7.00 şi cu mersul la culcare la 21.30 – 22.00. Mesele la ore fixe sunt de asemenea importante.
– Cumpăraţi împreună rechizitele
Lasă-l să-şi aleagă singur ghiozdanul, caietele şi creioanele. În felul acesta, se va bucura de noile lucruri, va simţi că sunt ale lui, le va iubi.
– Răsfoiţi noile cărţi
Se va obişnui cu ideea şi, la şcoală, noile materii nu îl vor lua pe nepregătite. Încearcă să-i stârneşti curiozitatea, să faceţi din studiu un joc, să înveţe fără să se simtă presat, obligat.
– Timpul petrecut în faţa televizorului şi a calculatorului trebuie drastic limitat
O oră, maximum o oră şi jumătate sunt permise, te mai sfătuieşte Mihaela Vintilă.