Premieră în Iași: lucrări originale, semnate de Pablo Picasso, vor putea fi admirate la Palatul Culturii. Până când vor fi disponibile

3 iulie 2026 15:34
Ultima actualizare:

Lucrări originale, semnate de Pablo Picasso, vor fi aduse la Palatul Culturii, în cadrul unei expoziții unice. Publicul va putea admira ceramică pictată, glazurată și cromolitografii create de Picasso, în secolul XX.

Creațiile lui Pablo Picasso pot fi admirate la Palatul Culturii/sursă foto: arhivă

Cât vor fi expuse lucrările

Expoziția „Picasso la Palat”, organizată de Complexul Muzeal Național 'Moldova' Iași, în parteneriat cu Artmark, aduce în centrul atenției câteva piese ceramice în serii limitate, realizate în atelierul Madoura Plein Feu din Vallauris, Franța, unde Pablo Picasso a creat aproape 4.000 de astfel de lucrări, între anii 1947 și 1971.

Potrivit Agerpres, până pe 12 iulie, în intervalul orar 10:00 – 17:00 (marți – joi, duminică), respectiv 10:00 – 18:00 (vineri și sâmbătă), cu un bilet la Muzeul de Artă, vizitatorii pot admira trei piese de ceramică și încă șase cromolitografii semnate de Picasso, care reflectă teme reprezentative pentru vastul său univers artistic.

„E prima colecție dedicată lui Picasso pe care reușim să o aducem în Iași, la Palatul Culturii, în noua Sală Tezaur a Muzeului de Artă. Cred că e o continuitate bună a expoziției lui Brâncuși. Vom încerca să aducem în atenția publicului ieșean nume sonore din istoria artei, dar mai ales obiecte sau lucrări care nu se află în patrimoniul curent și care nu sunt facil de observat sau vizionat de cei care ne trec pragul“, a declarat managerul Palatului Culturii – Complexul Național ‘Moldova’ Iași.

Alexandra Sulugiuc, art advisor, a declarat că lucrările rămân la Iași până pe 12 iulie, urmând a fi scoase la o licitație organizată la București pe 15 iulie.

„Am vrut să aducem în fața publicului ieșean, colecționarilor, dar și curioșilor trei lucrări în ceramică care fac parte dintr-o colecție destul de limitată. Aceste lucrări sunt extrem de rare pe piața de artă, cu atât mai puțin în România, din perioada 1953, 1956 și 1963. Iar în completare am adus câteva lucrări de grafică ale lui Pablo Picasso, pentru a oferi publicului și lucrări mai accesibile pentru a stârni interesul și curiozitatea colecționarilor“, a declarat Alexandra Sulugiuc.

Piese aduse în premieră națională

În expoziție se vor regăsi și piese ceramice de care publicul din România nu a avut ocazia să se bucure nici în cadrul expoziției din 1968, cea mai amplă expoziție dedicată lui Picasso. 

Directorul Muzeului Național de Artă Iași, Valentina Druțu, a explicat că expoziția „Picasso la Palat” se dorește a fi și o punte între arta contemporană și rolul muzeului de a educa. „Cred că este o expoziție care va fi foarte bine primită de tineri și mai ales de către elevii Colegiului de Artă ‘Octav Băncilă’ și studenții Universității de Artă ‘George Enescu’. De asemenea, expoziția are și un scop didactic. Nu reușești să vezi în fiecare zi lucrări ale marelui artist“, a precizat aceasta.

Președinta Uniunii Artiștilor Plastici din Iași, Maria Bilașevschi, a vorbit despre importanța cromolitografiilor în repertoriul expoziției.

“Cromolitografiile sunt după cele mai importante lucrări ale lui Picasso, care au marcat tot secolul XX și înseamnă modernitatea în artă indiferent de locul unde ne aflăm. Mă refer la cromolitografiile ‘Domnișoarele din Augvinion’, ‘Portretul Dorei Maar”, a declarat președinta Uniunii Artiștilor Plastici Iași, Maria Bilașevschi.

Mai multe