Premierul Sorin Grindeanu așteaptă demisia ministrului Justiției

6 februarie 2017 17:55   Național
Ultima actualizare:

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a declarat luni, 6 februariue, că așteaptă demisia lui Florin Iordache, ministrul Justiției. Grindeanu are răbdare până după moțiunea de cenzură.

Premierul ia în calcul și demiterea lui Iordache, dar așteaptă ca discuțiile despre buget să se termine, căci și ministrul Justiției a lucrat la proiect.â

"Să treacă cele două zile în care să discutăm bugetul şi moţiunea de cenzură. Este normal ca (Florin Iordache - n.r.) să fie la aceste dezbateri. Urmând ca miercuri sau joi să ia sau să iau o decizie. La Ministerul Justiţiei este şi o situaţie aparte, posturile de secretari de stat sunt libere, dacă ar pleca ministrul s-ar vacanta toate posturile de conducere. Mi se pare normal să stea la dezbaterea pentru buget şi la moţiunea de cenzură, fiind unul dintre actorii evenimentelor din ultimele zile.

Duminică, în şedinţa de guvern, am avut două puncte pe ordinea de zi: abrogarea Ordonanţei 13 şi s-a revenit la starea iniţială, ca şi când acea ordonanţă nu a fost, deşi sunt articole declarate neconstituţionale. Am cerut Ministerului Justiţiei să dea drumul la o dezbatere. M-am referit strict la acele articole declarate neconstituţionale. La aceste lucruri m-am referit în şedinţa de Guvern. Tot ceea ce înseamnă modificările pe articole date de Curtea Constituţională, trebuie demarate discuţiile cât mai repede. Că o face Ministerul Justiţiei, că o face Parlamentul, că o face... Academia, aceste discuţii trebuie să înceapă. Nu pe altceva", a declarat Grindeanu.

Mai multe