Premierul Viorica Dăncilă a discutat azi cu manageri de spitale, pe tema salariilor

23 aprilie 2018 11:35   Național
Ultima actualizare:

A fost un val de proteste în spitale. Angajații vor salarii decente și mulți dintre cei care lucrează în sănătate acuză guvernanții că le-au tăiat salariile. Astăzi (23 aprilie), managerii de spitale din toată țara au fost invitați la Palatul Victoria pentru discuții pe această temă.

Update. Ora 16.00. Managerul Spitalului de Oftalmologie din Bucureşti, Monica Pop, a declarat în urma discuţiilor de la Guvern, la care participă managerii a zeci de spitale, că s-a decis constituirea unui grup de lucru, fără a se ajunge la o concluzie astăzi (23 aprilie). Discuţiile de la Guvern continuă, în absenţa premierului Viorica Dăncilă, care a plecat la o altă întâlnire, scrie news.ro.

Monica Pop a spus că au fost făcute mai multe propuneri, una dintre ele fiind diferenţierea sporurilor medicilor pentru gărzi, în funcţie de spital, ea argumentând că doctorii din spitalele din oraşele mici fac doar triajul pacienţilor, în timpul gărzilor.

Managerul Spitalului de Oftalmologie a mai spus că în timpul discuţiilor ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a transmis că "cifra se se poate modifica, sporurile nu se pot schimba", că managerii spitalelor trebuie să se încadreze în sporurile stabilite şi că nu este impresionată de greva anunţată de către sindicatele din sănătate, scrie news.ro.

Ora 10.00. Premierul Viorica Dăncilă se întâlneşte, astăzi (23 aprilie), cu manageri de spitale pentru discuţii pe tema problemelor legate de salariile angajaţilor din sănătate. Întâlnirea este programată la ora 13.00, la Palatul Victoria.

La începutul şedinţei de Guvern de săptămâna trecută, premierul le-a solicitat miniştrilor sănătăţii, muncii şi finanţelor ca până la sfârşitul săptămânii să identifice problemele care apar în sistemul de sănătate, pentru a putea fi găsite soluţii.Reprezentanţii Federaţiei Sanitas au anunţat, joi (19 aprilie), că în 7 mai va fi declanşată o grevă de avertisment, în 11 mai este programată o grevă generală, iar în 26 aprilie în Capitală va fi organizat un miting la care sunt aşteptaţi peste 10.000 de oameni, din cauza ”haosului din sănătate”, unde unele venituri au scăzut cu până la 1.100 de lei în urma aplicării salarizării unitare, scrie news.ro.

Ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, declara, după discuţii la Ministerul de Finanţe, că managerii de spitale trebuie să găsească soluţiile de redistribuire a sporurilor, astfel încât angajaţii  să nu piardă la salariu. Sorina Pintea a explicat că scăderile salariale au afectat aproximativ 10% din totalul personalului medical, iar în cazul celorlalţi angajaţi vorbim despre ”majorări semnificative”.

”Este o situaţie regretabilă, e inadmisibil să pierzi la salariu, dar asta se poate remedia. Bugetul ăsta este. Le-am spus asta şi managerilor, totul depinde de buna lor gestionare”, a explicat Pintea, citată de news.ro.

În ultima perioadă au avut loc proteste ale angajaţilor de la mai multe spitale din Bucureşti şi din ţară, din cauză că le-au scăzut veniturile.

Mai multe