Preot cunoscut, instigare la ură după scandalul de la Cluj: "20 de descreieraţi au făcut paradă gay"

3 iulie 2017 19:31   Național
Ultima actualizare:

Preotul Calistrat Chifan, cunoscut pe rețelele de socializare pentru diferitele predici-video ce se găsesc pe Youtube, și-a spus părerea despre mitingul pro-LGBT care a avut loc la Cluj, numind cei câțiva susținători ai comunității discreierați.

Preotul ieșean Calistrat a ținut o predică, filmată, ajunsă virală pe internet, prin care spune că cetățenii din Cluj, care nu susțin comunitatea gay, ar fi trebui să iasă în stradă, în număr cât mai mare, atunci când au văzut că ”20 de discreierați” au organizat un miting pro-LGBT.

O mulțime de afirmații care ar putea fi considerate disciminatorii se regăsesc în predica părintelui, predică vizualizată de peste 60.000 de internauți. Preotul Calistrat este de părere că homosexualii ar trebui să stea în banca lor, deoarece sunt oameni ”stricați” care nu ar trebui să hotărască pentru cei ”sănătoși”. Părerile lui ajung virale într-un timp extrem de scurt, acesta devenind celebru prin predici-video publicate pe pagina personală de Facebook, cont urmărit de 250.000 de oameni.

“Dacă între noi mai există oameni, pentru că dacă mai există oameni atunci nu vom mai vedea circ ieftin. Nu vom mai vedea rugăminţi de luni şi ani de zile pentru clarificarea unei simple legi morale că familia, constituţional, înseamnă un bărbat şi o femeie.  Că homosexualii, care sunt 1% sau sub 1% într-o ţară, trebuie să stea în banca lor nu să facă legi în guvern şi să hotărască ei soarta celor mulţi şi sănătoşi la minte. Că oamenii stricaţi nu pot să îi strice pe cei buni, dar nici cei buni să nu stea cu mâinile în sân. Am văzut ieri un lucru nu întristător. Ruşinos! Se spune că noi moldovenii vorbim mult şi suntem oameni slabi. Se spune că suntem beţivi şi facem mulţi copii. O fi şi asta adevărat, nu contrazic. Dar unde îi fruncea Ardealului şi unde e demnitatea ardelenească ca într-un oraş ca Clujul să permiţi pentru 20 de semnături la 20 de descreieraţi să se facă o paradă gay în mijlocul Ardealului românesc, unde au fost atâţia martiri, au fost atâtea vărsări de sânge, a fost atâta hortism, a fost atâta prigoană austro-ungară, uniaţie, greco-catolici, habsburgii. Şi voi staţi în blocuri şi vă uitaţi la televizor să vedeţi cine a ieşit la miting în loc Piaţa Avram Iancu să aibe 20-30.000 de oameni care să spună guvernului: «băieţi, ţara asta i-o ţară de oameni normali!». E cea mai mare ruşine. Nici să nu mai spui cuiva că eşti ardelean, că te faci de râs. Degeaba mai cânţi «noi suntem români, pe veci stăpâni». Noi suntem cei mai mari mămăligari şi cei mai mari oameni slabi de pe planetă care am ajuns de râsul curcilor în propria noastră ţară ortodoxă. N-avem statutul de om. Demnitatea umană din noi este 0. Nu pot doi-trei tineri  cu dreapta lor sau cum se cheamă mişcarea aia să facă o lege în ţară. Legea o face statul. Dar statul face lege la cerinţa poporului. Asta înseamnă democraţie: conducere prin voinţa poporului. Poporul decide şi votează, Guvernul aplică şi pune legea în practică. Nu miting, nu scandaluri, nu bătăi. Până aici este voie, de aici nu este voie. Oameni în izmene cu baioneta în mână, la Mărăşeşti au putut spune «pe aici nu se trece!» şi oameni cu legile în mână, oameni serioşi, buşiţi de carte, ticsiţi de carte, plini de diplome şi valori intelectuale egale cu zero, care nu valorează nimic – mari academicieni ai Academiei Români, mari miniştri ai Parlamentului, mari senatori, nu sunt în stare să spună o dată, domnule, noi nu suntem animale. Suntem oameni. Cine vrea statutul de animal – repet şi am mai spus-o, mergeţi la grădina zoologică. Deci trebuie să demonstrăm că în noi a rămas cuvântul «om»”, a fost predica publicată pe contul său de Facebook.

Preotul Calistrat, care slujește la Mănăstirea Vlădiceni, a făcut afirmații dure. Referindu-se la mitingul pro-gay de zilele trecute, Salistrat i-a criticat pe ardeleni că nu au ieșit în piață și au preferat să stea să se uite de pe balcon.

Mai multe