Preoţii ar putea să încheie şi căsătorii civile

22 februarie 2013 6:35   Național
Ultima actualizare:

Deputatul maghiar, membru în Comisia de învăţământ, a precizat ieri, într-o conferinţă de presă, că, prin noua prevedere, căsătoria civilă ar putea fi încheiată şi de un preot, căruia i se prezintă documentele de la starea civilă, anunţă rtv.

Iniţiativa sa a apărut ca urmare a discuţiilor cu mai mulţi tineri care ar prefera "să spună celebrul DA" o singură dată şi să nu mai participe la mai multe ceremoniale. Procedural, după momentul depunerii actelor la serviciul de stare civilă, în intervalul de zece zile necesar pentru verificări, cuplurile vor avea posibilitatea să opteze, într-un formular, dacă doresc căsătorie civilă sau religioasă. Cu actele respective, preotul va realiza căsătoria.

"Cred că ar simplifica, practic, lucrurile, întrunind într-un singur act ceremonial căsătoria. Desigur, rămâne posibilitatea celor care sunt atei să se căsătorească doar la ofiţerul stării civile. Cei care doresc să se cunune şi religios, după starea civilă, o pot face, desigur, va fi după rit, dar nu va fi considerată căsătorie civilă, devreme ce s-a realizat prima opţiune, căsătoria civilă", a spus deputatul.

Szabo Odon a precizat că a avut consultări, la nivel înalt, cu Bisericile romano-catolică şi reformată, inclusiv cu Biserica Ortodoxă, ai căror reprezentanţi au spus că nu se împotrivesc unei asemenea iniţiative.

Mai multe