Preotul Casian aruncă cu noroi în victime: «Ei îl evocă pe Diavol»
„Sataniști”, „rockeri”, „drogați”. Acestea sunt numai câteva dintre denumirile pe care unii „credincioși” le-au atribuit victimelor din tragedia produsă, vineri (30 octombrie), în clubul Colectiv din Capitală.
Printre acești „credincioși” se numără și Părintele Casian, care îi judecă aspru atât pe cei decedați în incendiu, cât și pe supraviețuitori. Acesta susține că victimele ascultau „muzica Diavolului” și că nu meritau ca Dumnezeu să îi ajute, din cauza „desfrâului”.
„M-am documentat și în carte scrie că dacă asculți muzică rock înseamnă că-l invoci pe Satana. (...) Problema este muzica care vine dintr-o zonă africană, rock-ul. Ei îl evocă pe Diavol, spun că se roagă la Diavol ca la Dumnezeu (...). Dumnezeu este acolo unde este nevoie, nu unde este desfrâu și păcate”, a declarat pretoul, în cadrul emisiunii Acces Direct.
Declarațiile halucinante au înfuriat-o la culme pe Simona Gherghe, care, la un moment dat, chiar a intenționat să iasă din platou.
«AC/DC înseamnă Anti Christ!»
Cu toate acestea, Preotul Casian a continuat să aducă jigniri la adresa victimelor incendiului din clubul Colectiv. A început să citească dintr-o carte afirmații cum că trupele de muzică rock ar invoca numele Diavolului: „«Cum avem noi nume creștine, muzica rock are o mulțime de denumiri diabolice. Iată niște exemple: Literele AC DC înseamnă Anti Christ adică Antihrist, moarte pentru Hristos»”, a citat preotul.
Nici Mara Bănică nu a mai putut să asculte aberațiile Preotului Casian. Aceasta a mers și i-a luat din mână cartea din care citea.
«Nu știe cui donează!»
În platou a venit și o doamnă în vârstă, pe care operatorii emisiunii au găsit-o încercând să doneze bani pentru victime. Din puținul ei, aceasta a venit cu suma de 300 de lei pentru a-i ajuta pe cei răniți în urma incendiului. Văzând acestea, Preotul Casian s-a revoltat cumplit: „Nu știe cui donează”, a afirmat acesta, cu câteva momente înainte să îi fie tăiat microfonul.