Preşedintele Băsescu, huiduit la parada militară de la Arcul de Triumf
Peste 1.500 de militari şi tehnică militară aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, SRI şi Serviciului de Protecţie şi Pază vor participa astăzi, la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale, în piaţa Arcului de Triumf.
Preşedintele Traian Băsescu a fost primit cu proteste, sâmbătă, la parada militară organizată cu prilejul Zilei Naţionale, la festivităţile de la Arcul de Triumf mai fiind prezenţi preşedintele Senatului, Crin Antonescu şi premierul Victor Ponta. La momentul trecerii în revistă a gărzii de onoare, din mulţimea adunată la Arcul de Triumf s-au auzit mai multe strigăte "Jos Băsescu!" şi huiduieli, acoperite parţial de muzica de fanfară, informează Mediafax.
La festivităţi mai sunt prezenţi: foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea , primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, ambasadorul SUA Mark Gittenstein, miniştri, parlamentari, diplomaţi, clerici.