Președintele Klaus Iohannis, internat și operat la Spitalul Militar

25 octombrie 2018 21:17   Național
Ultima actualizare:

Președintele Klaus Iohannis a suferit o intervenție chirurgicală joi, 25 octombrie, motiv pentru care a fost internat la Spitalul Militar. Deși a trecut printr-o operație, Administrația Prezidențială a anunțat că Președintele României este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcțiilor sale.

Șeful statului a suferit joi o intervenție chirurgicală la umărul stâng. Potrvit primelor informații oferite de Administrația Prezidențială, operația Președintelui a decurs bine, iar rezultatele sunt foarte bune. De asemenea, aceeași sursă a anunțat că Iohannis este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuțiilor sale de Președinte al României.

Operația a fost efectuată la Spitalul de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, iar Klaus Iohannis a rămas internat în unitatea medicală, în vederea recuperării post-operatorii.

Klaus Iohannis a fost operat la umăr

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost internat joi, 25 octombrie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” pentru o intervenţie chirurgicală la umărul stâng. Intervenţia s-a desfăşurat conform protocolului medical, cu rezultate foarte bune.

Preşedintele României este apt medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei, starea sa de sănătate fiind optimă”, a precizat Administraţia prezidenţială într-un comunicat de presă.

Mai multe