Președintele Klaus Iohannis, invitat de Donald Trump la Casa Albă

6 august 2019 22:17   Național
Ultima actualizare:

Președintele Klaus Iohannis se va întâlni cu Donald Trump la Casa Albă, în 20 august, a anunțat instituția prezidențială din SUA. Principalele teme de discuție între cei doi șefi de state vor fi provocările în materie de securitate, dar și mijloacele de a face parteneriatul româno-american mai profitabil pentru ambele părți, mai ales în materie de comerț și energie.

În 2017, Klaus Iohannis a devenit primul președinte est-european primit de Doanld Trump la Casa Albă, iar anul acesta, peste doar două săptămâni, această vizita va fi reeditată în același cadru de la Washington DC.

„Vizita președintelui Iohannis în Statele Unite intervine în condițiile în care românii marchează 30 de ani de la căderea comunismului, iar România s-a alăturat NATO de 15 ani. Președintele Trump așteaptă cu nerăbdare să celebreze aceste importante aniversări împreună cu președintele Iohannis”, se arată în comunicatul Casei Albe.

„Cu prilejul întrevederii, Președintele Klaus Iohannis și Președintele Donald J. Trump vor discuta despre întărirea și dezvoltarea în continuare a Parteneriatului Strategic puternic și dinamic dintre România și Statele Unite ale Americii, în toate dimensiunile sale, inclusiv în plan securitar și economic. Președintele României va evidenția, și cu această ocazie, faptul că țara noastră va continua să fie un partener strategic solid și un aliat responsabil și de încredere al Statelor Unite ale Americii, una dintre prioritățile politicii externe a României fiind consolidarea relației transatlantice și a securității spațiului euroatlantic”, se precizează în comunicatul Administrației Prezidențiale de la București.

Mai multe