Prețul noului Logan pornește de la 8.400 de euro. De când poate fi comandat
Producătorul auto de la Mioveni (Argeș) a comunicat miercuri preţurile noilor modele Logan, Sandero şi Sandero Stepway.
Astfel, preţul pentru noul Logan porneşte de la 8.400 euro, varianta cu 65 de cai – putere (CP). Varianta mixtă de 100 CP şi GPL are preţul de pornire de la 11.250 euro, în timp ce noul Logan cu cutie de viteze automată CVT şi 90 CP va costa 12.950 euro.
Pentru noul Sandero, preţul de bază va fi de 8.600 euro (65 CP), iar varianta ECO-G, de 100 CP şi GPL, va avea un preţ de pornire de 11.050 euro. Clienţii care vor dori noul Sandero cu cutie automată şi 90 CP vor scoate din buzunar 12.950 euro.
În ceea ce priveşte crossover-ul Sandero Stepway, preţul de pornire (90 CP) este de 12.050 euro. Varianta Confort ECO-G (100 CP şi GPL) porneşte de la 12.350 euro. În echiparea cu cutie automată CVT, noul Sandero Stepway va costa 14.050 euro.
Preţurile celor trei modele pot creşte în funcţie de echipările dorite de clienţi. Noile modele pot fi comandate din luna decembrie.