Preţurile la chirii au explodat. Studenţii au început goana după cazare
Septembrie e o lună de foc pentru studenţi şi părinţii lor. Bobocii de anul I, care iau cu asalt centrele universitare, se lovesc de chirii ameţitoare la garsoniere şi apartamente. Iată cât costă cazarea în apropierea celor mai frecventate facultăţi din ţară!
Proprietarii de apartamente din marile oraşe au aşteptat momentul cel mai bun pentru a-şi scoate locuinţele la închiriat. Această lună este cea mai potrivită pentru face bani din chirii, căci acum studenţii de anul I dau năvală în centrele universitare. Cei care nu au loc în cămine sunt nevoiţi să plătească acum de două ori mai mulţi bani decât într-o lună de vară. În Bucureşti, spre exemplu, chiria medie pentru o garsonieră confort I este 245 € pe lună, iar pentru un apartament cu două camere chiria ajunge la 368 € pe lună, conform statisticilor site-ului imobiliare.net. Dar să vedem cât cer proprietarii pentru apartamentele situate în imediata apropiere a facultăţilor.• Drept şi Stomatologie (zona Plevnei – Ştirbei Vodă). Preţul garsonierelor porneşte de la 265 € şi ajunge până la 350 €. Un apartament cu două camere se închiriază cu 330-650 €, iar unul cu trei camere ajunge la 340-800 €. Studenţii de la aceste facultăţi caută cazare în această zonă fiindcă locuinţele care se închiriază sunt aproape de şcoală, iar ei au acces rapid la metrou, autobuze şi supermarket.• Limbi şi literaturi străine (Universitate). O garsonieră se pate lua cu 200-415 €, un apartament cu două camere costă 280-800 € pe lună, iar chiria unui apartament cu trei camere nu e deloc prietenoasă. Găseşti greu o chirie de 350 €, însă tariful poate ajunge la 1.000 €.• Studii Politice şi Administrative - SNSPA (Victoriei). Chirii piperate sunt şi în zona Victoriei, unde garsonierele nu se dau mai ieftin de 200 €, dar ajung până la 350 €. Între 400 şi 1.000 € costă chiria lunară a unui apartament cu două camere şi între 430 şi 1.100 € e unul cu trei camere.• Economie – ASE (Piaţa Romană). O garsonieră în centrul oraşului se poate închiria cu cel puţin 220 € şi cu până la 450 €. Tarifele cresc mult la apartamentele cu două camere (300-600 euro) şi la cele cu trei camere (450-1.000 €). Multe din locurile de cazare din această zonă nu sunt confort I şi se află în construcţii preponderent vechi (blocuri anii ’50-’60, case şi vile din perioada interbelică).• Electronică, Telecomunicaţii, Automatică şi Calculatoare (Iuliu Maniu). Spaţii de cazare ceva mai avantajoase se găsesc în vecinătatea Universităţii Politehnica. O garsonieră se dă cu 200-325 €, un apartament cu două camere este între 250 şi 420 €, iar unul cu trei camere se poate închiria cu 320-545 €. În cartierul Militari se găsesc, de altfel, cele mai ieftine apartamente cu trei camere pentru închiriere. Astfel, trei studenţi ar putea face o afacere dacă ar împărţi un apartament în această zonă.
Click! spune
Studenţii pot apela şi la serviciile căminelor private. În Capitală, un complex studenţesc din zona Preciziei percepe între 160 şi 210 euro pe lună pentru o garsonieră şi 350 de euro pentru un apartament cu două camere. Administratorii cer, însă, plata în avans pe 12 luni.
Cluj-NapocaIstorie, Litere, Matematică, Fizică (centru)
• Garsonieră: 230 – 400 euro• 2 camere: 325 – 700 euro• 3 camere: 450 – 1.000 euroIaşiEconomie şi Administrarea Afacerilor, Litere, Chimie – (Univ. Cuza)
• Garsonieră: 200 – 320 euro• 2 camere: 250 – 500 euro• 3 camere: 400 – 550 euroUniversitatea “Petre Andrei” (str. Grigore Ghica)
• Garsonieră: 200 – 250 euro• 2 camere: 270 – 350 euro• 3 camere: 350 – 440 euro
ConstanţaŞtiinţe Economice, Farmacie, Ştiinţele Naturii (Ovidius)
• Garsonieră: 200 – 280 euro• 2 camere: 250 – 350 euro• 3 camere: 290 – 450 euroElectromecanică Navală, Navigaţie (Universitatea Maritimă)
• Garsonieră: 190 – 240 euro• 2 camere: 250 – 400 euro• 3 camere: 200 – 450 euro
BraşovInginerie Mecanică, Drept, Limbi străine (Univ. Transilvania)
• Garsonieră: 160 – 300 euro• 2 camere: 200 – 480 euro• 3 camere: 300 – 700 euro