Previziunile specialiștilor: Coșmarul din spitale ar mai putea dura două săptămâni

31 octombrie 2021 16:28   Național
Ultima actualizare:

Am atins vârful valului 4, acum, curba infectărilor este în scădere. Potrivit estimărilor medicului Octavian Jurma, la finalul acestei săptămâni vom avea sub 10.000 de cazuri, iar la finalul lui noiembrie sub 5.000 de cazuri.

Ce se va întâmpla în decembrie depinde de ritmul vaccinării și de gradul de respectare a măsurilor. Din păcate, există și o veste proastă: „Numărul deceselor va continua să crească. Ne putem aștepta la o scădere reală a deceselor și a numărului de pacienți în ATI abia peste două săptămâni. Așadar, coșmarul va mai continua două săptămâni”, a scris Jurma pe pagina sa de Facebook. Pentru medici, decembrie e luna în care vor putea începe să respire, eventual să-și ia o binemeritată vacanță. Nu de alta, dar ne așteaptă valul 5. „Dacă politicienii se vor grăbi iarăși să relaxeze totul și să declare pandemia închisă ca să fure populist startul de sărbători, o să o luăm de la capăt și anul viitor”, e de părere cercetătorul. 

Citește și:

10 locuri în care nu mai poți intra fără certificat verde

10 motive pentru care ar trebui să-ți vaccinezi rapid copilul

Mai multe