Prima Dacie electrică, testată în secret la Poiana Braşov? FOTO
Renault testează în România, în secret, un nou model care ar putea fi primul automobil electric produs de Dacia.
Un fotograf al Mediafax a surprins, joi, un vehicul camuflat, care era testat pe un drum mai puţin practicat din Poiana Braşov, informează Ştirile ProTV.
Maşina camuflată seamănă izbitor cu conceptul „Renault ZOE” expus de francezi la Salonul Auto Paris 2010. Gabaritul este acelaşi, forma farurilor şi a stopurilor este şi ea foarte asemănătoare.
Vicepreşedintele Dacia, Constantin Stroe nu a comentat aceste imagini, însă a precizat că până în anul 2015 producătorul român nu intenţionează să lanseze un model electric.
„Nu pot să comentez. Dacia are o strategie de produs, iar până în 2015 nu poate fi vorba de aşa ceva”, a precizat Constantin Stroe.
Renault ZOE