Prima declaraţie a lui Gigi Becali după ce a fost oprit de poliţişti să iasă din România

20 mai 2013 5:27   Național
Ultima actualizare:

“Nu aveam nici o interdicţie de a părăsi ţara. Nu aveam nimic. Şi nici citaţiile nu le-am primit, nimic, nici o citaţie. Iar interdicţia a fost emisă cu două ore înainte să vină după mine la aeroport. Au inventat o înșelăciune și un abuz în serviciu la Avicola Iași. Păi eu, la Avicola, am dat 15 milioane de euro. I-am spus procurorului că am pierdut 15 milioane de euro și mi-a spus că a rămas creanța. Mi s-a spus că am niște reclamații, că eu am făcut înşelăciune. Procurorul de caz mi-a dat interdicție de a părăsi țara. Cică...să nu cumva să plec din țară, ca să vadă dacă am furat la Avicola, dacă am înşelat”, a declarat Becali, azi dimineaţă, la România TV.

Cu o zi înainte să afle verdictul final în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, Gigi Becali a vrut să părăsească România. Latifundiarul din Pipera a fost prins de poliţiştii de frontieră cu un picior în avion. Aceştia trebuia să-l oprească pe Becali, întrucât are interdicţie de a părăsi ţara.   

Puţin mai avea ca Becali să iasă din ţară, la bordul unui avion privat, cel mai probabil al companiei Ţiriac Air, anunţă evz.ro. Duminică noapte, în jurul orei 23.00, şapte poliţişti l-au împiedicat să facă acest lucru, fluturându-i în faţă interdicţia de a părăsi România. Motivul? Parlamentarul este urmărit penal într-un nou dosar, privind Avicola Iaşi, sub acuzaţiile de înşeăciune şi abuz în serviciu.

Becali a fost dus la Parchetul instanţei supreme, de unde a plecat în jurul  orei 00.30. El urmează să fie rechemat pentru alte proceduri în acest caz la sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Afacerea Avicola Iași

Gigi Becali a cumpărat, în 2004, de la Koala Senior SRL Comăneşti pachetul majoritar de acţiuni la Avicola Iaşi şi s-a obligat prin contractul de privatizare să realizeze investiţii de peste patru milioane de euro. Din această sumă, 2,717 milioane de euro erau destinate pentru dezvoltarea activităţii, iar 1,483 milioane de euro, în programul de conformare la normele de mediu. La momentul respectiv, latifundiarul din Pipera a preluat şi toate drepturile şi obligaţiile contractului de vânzare-cumpărare, semnat în 2002, între APAPS şi Koala Senior. În urma majorării de capital făcută în septembrie, Becali a devenit proprietarul a 85,2% din acţiunile societăţii. Restul de acţiuni sunt deţinute de AVAS şi SIF Moldova. În octombrie 2006, AVAS l-a dat în judecată pe Gigi Becali, acţionar majoritar al companiei SC Avicola Iaşi SA, cerând ca instanţa să-l oblige pe finanţator să achite penalităţi şi pentru întârzierea cu care a prezentat documentaţia referitoare la investiţiile realizate la firma respectivă. De altfel, AVAS a cerut şi anularea contractului dintre Becali şi Avicola Iaşi.

Astăzi, sentința în dosarul “schimburilor de terenuri cu MApN”

Gigi Becali așteaptă, astăzi, sentința în dosarul “schimburilor de terenuri cu MApN”. Decizia urma să fie luată de completul de cinci judecători de la instanţa supremă, după ce  procurorii anticorupţie au declarat recurs împotriva deciziei prin care Gigi Becali şi celelalte persoane judecate în acest dosar au fost achitate.

Procurorii DNA au cerut condamnarea la pedepse cu închisoarea a lui George Becali şi a celorlalţi inculpaţi.

Mai multe