Prima ninsoare din acest sezon, la Bâlea Lac. Un turist de 22 de ani a murit înghețat

25 septembrie 2018 11:40   Național
Ultima actualizare:

Temperaturile au scăzut dramatic, iar la munte a nins pentru prima dată în acest sezon. La Bîlea Lac s-a depus un strat de zăpadă de 4 cm, iar pe Transalpina este gheață și se circulă în condiții de iarnă. Un turist de 22 de ani a murit înghețat. Tânărul de 22 de ani a fost surprins de vremea rea pe Vârful Moldoveanu.

UPDATE. Ora 14.00.Turistul de 22 de ani, surpins de vremea rea pe Vârful Moldoveanu, a murit. În ciuda avertizărilor meteo, tânărul de 22 de ani a pornit cu prietena lui pe un traseu dificil spre vârful Moldoveanu. Viscolul şi ninsoarea i-a prins pe creastă, iar ei erau îmbrăcaţi prea subţire. Uzi leoarcă şi degeraţi, abia se puteau mişca, iar tânărul aproape că se târa pe potecă. Aşa i-au găsit alţi doi turişti care au alertat imediat salvatorii.

Știrea inițială:

Vremea s-a răcit brusc, ca la început de iarnă. Luni noapte (24 septembrie) la altitudini înalte a căzut lapoviță și ninsoare. La Bâlea Lac, la 2.034 m, s-a depus prima zăpadă din acest sezon, iar termometrele au arătat minus 5,7 grade, la ora 6 dimineață.

Turiştii pot ajunge la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, unde stratul de zăpadă măsoară 4 centimetri, temperatura este de minus 5,4 grade Celsius, iar vântul suflă cu viteza de 14 metri pe secundă.

Doi turişti, salvați în apropiere de Lacul Bâlea

Patrula Salvamont din Bâlea a intervenit luni seară (24 septembrie) pentru salvarea a doi turişti aflaţi în zona de creastă, în apropiere de lacul Bâlea, a căror stare este critică, informează Salvamont Sibiu, citat de adevarul.ro.

Cei doi tineri erau îmbrăcați de vară și au fost găsiți în hipotermie şi epuizaţi. “Starea lor este critică. Au fost alertaţi şi colegii de la Salvamont Argeş şi jandarmi montani. Condiţiile meteo sunt extrem de dure. Pentru asigurarea asistenţei medicale de urgenţă este alertat şi un echipaj medical”, a precizat Salvamont Sibiu.

Mașini blocate pe Transalpina

Salvamontistii din judetul Gorj intervin, astăzi (25 septembrie), pentru salvarea mai multor persoane rămase blocate cu mașinile pe Transalpina, din cauza un strat de gheață depus pe carosabil. Din primele informații unele autoturisme nu mai au combustibil pentru încălzire.

Vremea se va răci

Vremea se va răci în toată ţara începând de astăzi (25 septembrie), cu temperaturi cu până la 8-10 grade mai coborâte faţă de cele normale în acestă perioadă. Prognoza pentru următoarele două săptămâni

O creştere ușoară de temperatură este de aşteptat pentru perioada 28 - 30 septembrie, când regimul termic va deveni apropiat de normal, dar sunt prognozate ploi în 29 septembrie şi apoi din nou în intervalul 2-6 octombrie, conform ANM. 

Mai multe