Prima reacție a lui Gino Iorgulescu, după ce fiul lui a fost implicat într-un accident: «Suntem copleșiți de lacrimi»

8 septembrie 2019 22:07   Național
Ultima actualizare:

Șefului Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a făcut declarații duminică, 8 septembrie, cu privire la gravul accident în care fiul său Mario a fost implicat, în urma căruia un alt tânăr, dintr-un alt vehicul, și-a pierdut viața.

Gino Iorgulescu a emis un comunicat după accident, prezentându-și condoleanțele familiei îndurerate care a pierdut un băiat de vârstă apropiată cu Mario. De asemenea, și fiul lui Iorgulescu este în stare gravă la spital în urma coliziunii dintre cele două automobile. 

Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, președintele LPF, a fost implicat într-un accident grav în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe Șoseaua Chitilei.

„Cu o durere imensă în suflet, vrem să aducem la cunoștința oamenilor regretul nostru, care nu încape în cuvinte, față de tragicul accident care a avut ca urmare decesul tânărului de vârstă cu copilul nostru, Mario. Transmitem condoleanțe sincere familiei îndoliate, durerea noastră fiind de nerostit. Toate rugile noastre se îndreaptă către Dumnezeu, gândindu-ne că situația putea fi cu același deznodământ și pentru copilul nostru, aflat acum în stare gravă la spital.

Suntem copleșiți de lacrimi și de durere în urma tragicului accident din dimineața de 8 septembrie și sperăm ca oamenii, opinia publică, să înțeleagă clipele grele prin care trecem și noi, și cealaltă familie. Gabriela și Gino Iorgulescu”, se arată în comunicatul trimis de președintele LPF, conform GSP.

Fiul şefului Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a ajuns sâmbătă noapte în stare gravă la spital, după ce ar fi provocat un teribil accident de circulaţie la ieşirea din Bucureşti. Mario Iorgulescu se afla la volanul unui bolid şi, la un moment dat, ar fi pierdut controlul asupra maşinii, iar celălalt şofer, care mergea regulamentar, şi-a pierdut viaţa. Acesta avea 25 de ani și era tatăl a două fetițe. 

Mai multe