Prima reacție a lui Leonard Doroftei după accidentul provocat de fiul său

16 octombrie 2018 12:18   Național
Ultima actualizare:

Leonard Doroftei a avut prima reacție după fiul său cel mic, Alexandru a provocat un accident rutier în Ploiești. ”Normal că a fost un șoc pentru întreaga familie. Băiatul nu bea, nu fumează, nu se droghează! Pur și simplu s-a întâmplat”, a declarat Doroftei.

Leonard Doroftei i-a luat apărarea fiului său, laexandru, după ce acesta a fost implicat într-un accident în care patru mașini au fost lovite, iar un bărbat a fost rănit și a ajuns la spital.

Accidentul s-a petrecut pe Șoseaua Vestului, în Ploiești, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 00:40 și au fost implicate 4 mașini. Martorii susţin că vinovat ar fi chiar Alexandru Doroftei (20 de ani), care nu ar fi observat la timp un automobil oprit la trecerea de pietoni și l-ar fi izbit cu forţă, realtează observatorul.ph.ro. 

Cum a reacționat Leonard Doroftei după accidentul fiului său

"Normal că a fost un șoc pentru întreaga familie. Băiatul nu bea, nu fumează, nu se droghează! Pur și simplu s-a întâmplat. Nu este primul său ultimul accident de acest fel, care are loc în România”, a declarat Leonard Doroftei, pentru Libertatea.

Fostul campion mondial la categoria ușoară versiunea WBA a dat vina pe ghinion în acest caz și a spus că fiul său este un student foarte bun și un tânăr responsabil.

”A fost un șoc și pentru Alexandru, e până la urmă doar un copil. Nu este adevărat că tasta telefonul mobil înainte de impact. Alex mi-a spus că pur și simplu s-a trezit cu Loganul în față. A frânat, a tras de volan, dar mașinile (n.r. Mercedesul condus de Alexadru a intrat într-un Logan) tot s-au lovit și, mai apoi, au intrat în celelalte două (n.r. – un BMW și un Opel Corsa). Alex a sărit imediat din mașină și s-a dus să-l ajute pe domnul care se afla în Logan.

Acesta a avut nevoie de investigații medicale, a fost transportat la spital, dar viața nu-i este pusă în pericol. Când e să se întâmple ceasul rău… Până la urmă sunt doar niște fiare, bine că accidentul nu a avut implicații mai grave. Alex este student în anul 2 la Fizică Atomică, la Măgurele. Nu e un golan, un derbedeu sau unul care să facă tâlhării. E un băiat extrem de silitor, cu 10 la matematică. Îi place să se lupte, să reușească în viață. După accident, s-a stabilit că n-a consumat alcool, pentru că pur și simplu nu bea”, a mai spus fostul boxer.

Cum s-a petrecut accidentul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova cauza accidentului a fost nepăstrarea distanţei regulamentare de deplasare. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că Alexandru nu consumase băuturi alcoolice înainte să se urce la volan. Tânărul care a ajuns la spital nu a putut fi testat cu etilotestul din cauza leziunilor suferite, acestuia fiindu-i prelevate probe biologice. Poliţiştii au descis un dosar penal pentru vătămare corporală, urmând să continue cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a produs accidentul. 

Citește și:

Leonard Doroftei: Gala în care a luptat Bute în România a fost o mare măgărie!

Leonard Doroftei este disperat: „Mor de foame! Am fost aruncat ca o măsea stricată!”

Ce copii mari are Doroftei! Băiatul cel mare s-a săturat de viața din România și s-a mutat în Canada

Mai multe