Prima victimă a jocului „Balena albastră” în România: un elev de 11 ani

28 martie 2017 8:02   Național
Ultima actualizare:

Un băiat de doar 11 ani a fost găsit de sora lui mai mare spânzurat în gospodăria familiei din satul Cazaci, județul Dâmbovița. Rudele și colegii de la școală spun că adolescentul se juca „Balena albastră”, dar nu au intuit nici o clipă că-l va afecta atât de mult.

Tragedie fără margini în satul Cazaci din Dâmboviuța, unde tehnologia a curmat viața unui băiețel insuficient informat. Elevul de doar 11 ani a fost găsit în gospodăria familiei spânzurat cu un cordon din rafie. Rudele și colegii spun că în ultima perioadă el se juca un joc care a sucit mințile copiilor din mai toată Europa de Est, „Balena albastră”, informează stiri.tv.ro. Polițiștii se feresc să dea vina pe jocul buclucaș, susținând că au nevoie de timp pentru derularea anchetei. Însă, aproape de casă, oamenii legii au găsit telefonul băiatului, spart. Colegii susțin că asta ar fi fost ultima poruncă pe care i-au dat-o adminstratorii jocului înainte de a-și pune capăt zilelor. Deocamdată, polițiștii consideră acest fapt o simplă presupunere. 

Acesta nu e primul deces din România atribuit jocului „balena albastră”, însă nu e singurul caz petrecut la noi în țară. pe 17 martie 2017, patru fete și un băiat de la Școala Veroica Micle din Iași au ajuns la spital după ce s-au sufocat jucând jocul. Ei și-au ținut respirația până au leșinat.

Mai multe