Prima zăpadă, primii schiori
Cum au aflat că la Poiana Brașov au pornit tunurile de zăpadă artificială, zeci de turişti au venit să testeze omătul proaspăt.
Mama Natură a întins și ea o mână de ajutor și i-a bucurat cu câteva reprize de ninsoare naturală. Unde mai pui că și temperaturile au fost suficient de scăzute pentru ca tunurile de zăpadă să producă o cantitate uriașă, pentru începutul iernii.
Deși crestele munților au fost acoperite de un strat dens de ceață, acest lucru nu i-a speriat pe cei care au urcat acolo.
Oficial, pârtiile sunt închise, iar administratorii domeniului schiabil îi sfătuiesc pe practicanții sporturilor de iarnă să mai aștepte până când pârtiile vor fi amenajate. Chiar și așa, unii turiști s-au riscat și au testat pe schiuri sau snow-boarduri prima zăpadă.
”E bine că ne putem face damblaua. Am venit să încercăm puțin prima zăpadă și să vedem cum e amestecată cu cea artificală. Păcat că e așa ceață, dar până jos ne descurcăm”, a spun unul dintre primii turiști care și-au făcut curaj să schieze.