Primar în arest... la coada vacii. Se întâmplă în Oltenia
Condamnat la arest la domiciliu, primarul comunei gorjene Slivileşti a găsit cu ce să-şi umple timpul. Sorin Bucurescu se ocupă de îngrijirea animalelor din propria ogradă: le dă de mâncare, râneşte, le ţesală şi mulge vacile.
Edilul se mândreşte cu animalele sale: „Fac această activitate acasă la mine. Eu mă îndoiesc că mai găsiţi, în comună sau în tot judeţul animale aşa curate şi îngrijite ca la mine".
Primarul este obişnuit de mic copil cu animalele şi îi este drag să le îngrijească, deşi recunoaşte că era mai uşor la primărie: „Mi-au plăcut animalele de mic. La primărie era mai uşor. Beam o cafea, mai discutam, deşi mai apăreau probleme. Aici nu ai cu cine să vorbeşti", spune Bucurescu. În perioada de arest preventiv, el nu face nici măcar un pas în afara gospodăriei sale. Dacă îl strigă cineva, vine la gard să vorbească şi nu iese pe poarta casei. Acesta este acuzat de abuz în serviciu şi fals intelectual într-un dosar privind încasarea unor despăgubiri necuvenite de un om de afaceri din oraşul Motru.