Primăria din Iaşi a dat 71.400 de lei pe creaţia artistică

22 mai 2018 20:00   Național
Ultima actualizare:

Creaţia artistului german Clemens Behr, care a fost amplasată în centrul Iaşiului, în zona bisericii “Trei Ierarhi“, a stârnit un val de critici din partea oamenilor.

Aceştia nu înţeleg ce reprezintă lucrarea, pe care primăria a cheltuit 71.400 de lei. Pe reţelele sociale, ieşenii au ironizat creaţia, unii spunând că iniţial au crezut că e vorba despre un acoperiş luat de vânt de pe o clădire din centrul oraşului.

“Deja se dezmembrează, iar amplasarea e total nepotrivită. Sper să fie măcar mutată, dacă nu se poate arunca“, scrie un ieşean.

O altă persoană mulţumeşte “transportatorului ca a descărcat-o aşa cum a putut el“. “Banii trebuie imputaţi celor care au propus şi dispus achiziţia acestui morman de table şi linoleum păros!“, consideră un alt localnic.

Potrivit news.ro, autorităţile spun că lucrarea este o „instalaţie de artă unică, cu puternice influenţe dadaiste“.

Mai multe