Primăria Sectorului 6 concediază 100 de polițiști locali. „Dacă nu ştiu să scrie şi să citească, nu pot să înțeleagă legea”
Consiliul Local al Sectorului 6 a adoptat joi, 9 septembrie, un proiect care prevede reorganizarea Poliției Locale din sector, prin care aproape 100 de polițiști vor pleca din funcție.
Consiliul Local Sector 6 a adoptat, joi, proiectul privind aprobarea Organigramei, Statului de Funcţii, Regulamentului de Organizare şi Funcţionare ale Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6. Prin proiectul supus ordinii de zi, aproape 100 de poliţişti vor pleca din funcţii.
100 de polițiști pleacă de la Poliția locală Sector 6
Reprezentanţii sindicatelor poliţiştilor s-a opus reorganizării Poliţiei Locale şi au ridicat obiecţii la proiectul de hotărâre, în timp ce primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a susţinut că prin reorganizare se va face şi o reformă a instituţiei.
„Cei mai buni 300 din aceştia 400 rămân. Şi cu ei vom reforma şi vom aduce la masă Poliţia Locală. E un proces de reformă. (...) Trebuie să fac ceva. Oamenii vor intra în cursuri de formare, vor fi formaţi pe lege, pe comunicare", a declarat Ciucu, citat de Agerpres.
El a afirmat că angajaţii de la Poliţia Locală „încasează salarii mai mari datorită sporului de hrană". „Dacă oamenii nu ştiu să scrie şi să citească, nu pot să înţeleagă legea pe care trebuie s-o aplice.
Nu pot să dea amenzi. Atât de simplu e - de-abia aştept testele, de-abia aştept să scrie corect limba română, pentru că Poliţia Locală, pentru că încasează salarii mai mari datorită sporului de hrană în special, a fost penetrată prin şpăgi care s-au dat de-a lungul timpului şi nu doar în Sectorul 6 şi a ajuns o ruşine", a mai spus Ciucu.