Primarul amorez Nichita vrea să scape de interceptările din dosar

15 martie 2016 10:56   Național
Ultima actualizare:

Decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) prin care interceptările realizate de SRI pentru organele de anchetă au fost declarate neconstituţionale produce deja primele efecte în instanţele din ţară. Pe lângă oameni de afaceri şi interlopi, printre primii care au anunţat că le vor solicita magistraţilor să le fie scoase interceptările din materialul probator sunt avocaţii baronului Gheorghe Nichita.

Apărătorii primarului-suspendat al Iaşului, Gheorghe Nichita, judecat la Iaşi în dosarul spionării fostei sale amante, au precizat că vor invoca excepţia de neconstituţionalitate, scrie adevarul.ro.

În timpul judecării în cameră preliminară, avocaţii lui Nichita au solicitat deja, înainte de decizia Curţii Constituţionale, înlăturarea acestor probe. Motivul invocat iniţial a fost însă faptul că interceptările s-ar fi realizat în baza unor mandate presupus greşite. Acea solicitare a fost însă respinsă de Tribunal. „Am contestat înregistrările din dosar şi am cerut excluderea acestora din materialul probator având în vedere că mandatele în baza cărora au fost efectuate sunt nule. Un argument suplimentar pentru excluderea acestora din probele dosarului este decizia Curţii Constituţionale având în vedere că DNA a beneficiat de sprijinul SRI la efectuarea interceptărilor, decizie pe care o vom invoca în contextul în care dosarul este în etapa camerei preliminare şi decizia se aplică dosarelor în curs de soluţionare pe rolul instanţelor”, a spus Sandra Grădinaru.

Mai multe