Primarul din Jilava s-a spânzurat în casa blestemată

6 septembrie 2012 15:37   Național
Ultima actualizare:

Tragedie cu repetiţie. Strada Tineretului nr. 5 din Jilava. Acum zece ani o femeie îşi punea capăt zilelor, spânzurându-se în propria casă. Ieri, locuinţa care i-a fost mormânt acesteia i-a adus sfârşitul şi noului său proprietar, nimeni altul decât primarul urbei. Gheorghe Brotea, edilul Jilavei, a fost găsit de soţia sa spânzurat în garajul din curte. A lăsat în urmă o fetiţă de 10 ani, pe care o adora.

Primarul interimar al comunei Jilava s-a mutat în casă nouă în urmă cu şapte-opt ani, îşi amintesc vecinii.

A renovat-o, i-a făcut sfeştanie şi se bucura de curtea imensă, plină de verdeaţă, în care fetiţa sa, Ilinca (10 ani), îşi petrecea mai tot timpul.

Aici şi-a pus ştreangul de gât Gheorghe Brotea, puţin după miezul nopţii

Ieri dimineaţă, toată comuna vuia: s-a omorât primarul. Mulţi cred că presiunea politică şi situaţia „dezastruoasă" a primăriei l-au determinat să facă gestul fatal.

Însă şi mai mulţi cred că această casă nu vrea să fie locuită.

Pe una din aceste scări s-a urcat primarul

„Parcă-i blestemat locul ăsta. Acum vreo zece ani, Gheorghe, fostul proprietar, a fugit d-aici unde a văzut cu ochii.

După ce şi-a găsit nevasta spânzurată în casă, sub scara interioară, iar la scurt timp fiul său a tot încercat să se sinucidă, a vândut casa", spuneau, la unison, vecinii primarului.

Ieri dimineaţă, puţin după ora 7.30, când Andreea Brotea a ieşit din casă, a văzut cea mai terifiantă imagine din viaţa ei.

Soţia lui Brotea, Andreea, nu găsea nici o explicaţie pentru gestul fatal al bărbatului. Acesta nu a lăsat vreun bilet de adio

Soţul ei, Gheorghe, atârna de grinda garajului din spatele locuinţei. Cu ultimele puteri, femeia şi-a anunţat rudele şi autorităţile.

Câteva zeci de minute mai târziu, vecinii erau strânşi la porţi şi se închinau când auzeau ce se petrecuse cu primarul.

„Mi-am aruncat ochii peste gard şi i-am văzut capul atârnând de o frânghie. Nu îmi dădeam seama ce se întâmplă, nu puteam să cred că un om ca el, bun, muncitor, respectuos, a fost în stare să renunţe la viaţă.

Măcar pentru Ilinca, pe care o iubea ca pe ochii din cap, era sufletul lui, să nu fi făcut aşa ceva", ne-a spus Elena Milea, o vecină de-a primarului.

Oamenii mai ştiu că Gheorghe Brotea se plângea din cauza problemelor de serviciu. Spunea deseori că nu mai are timp nici să-şi vadă familia.

El ajunsese primar în urmă cu două luni, pentru că edilul Adrian Mladin se află în puşcărie.

Acesta e condamnat pentru luare de mită, dar asta nu l-a oprit să candideze şi să câştige la alegerile din iunie.

Mai multe