Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, depistat pozitiv cu noul virus: "Am simptome ușoare"
Primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, a fost diagnosticat cu COVID-19, el spunând că are o formă uşoară de boală.
Primarul PSD din Galați, reales pentru un nou mandat, a anunțat pe pagina personală Facebook că a fost diagnosticat cu COVID 19 și că s-a izolat de la primele semne de boală.
„Am simptome ușoare, pot să mă ocup în continuare de treburile curente ale Primăriei și sunt în legătură permanentă cu colegii din aparatul administrativ. Activitatea instituției se desfășoară în condiții normale, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare”, a scris edilul, care a fost reales pentru un nou mandat.El susține că are simptome uşoare și se poate ocupa în continuare de treburile curente ale Primăriei, fiind în legătură cu colegii săi din aparatul administrativ. Ionuț Pucheanu a precizat că activitatea instituţiei se desfăşoară în condiţii normale, cu respectarea măsurilor sanitare.
Prefectul județului, Gabriel Ioan Avrămescu, a spus că municipiul Galați, unde locuiește jumătate din populația județului, a ajuns la o rată de incidență de 1,59 la mia de locuitori. În ciuda acestei rate în oraș a fost organizat un festival culinar în cursul săptămânii trecute.
Bilanț coronavirus marți, 6 octombrie
Capitala continuă să înregistreze cele mai multe cazuri noi de coronavirus - 403 - , în timp ce Iașiul se află în continuare pe primele poziții în topul județelor, cu 92 de îmbolnăviri raportate în ultimele 24 de ore. Marți a fost înregistrat cel mai mare număr de decese în ultimele 24 de ore, 73 de persoane pierzându-și viața din cauza noului virus. În momentul actual, 4519 persoane din județul Galați au fost testate pozitiv pentru coronavirus.