Primele declarații ale experților care anchetează Clubul Bamboo

26 ianuarie 2017 11:31   Național
Ultima actualizare:

S-ar putea să aflăm cauza incendiului devastator din Clubul Bamboo, din Capitală, abia peste câteva luni. Anchetatorii și experții INSEMEX au început investigațiile pe ruinele localului.

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti şi specialiştii INSEMEX fac joi  (26 ianuarie) cercetări la Bamboo şi la un imobil al lui Joshua Castellano aflat în apropierea clubului, scrie news.ro.

Anchetatorii vor face cercetarea la faţa locului în zona anexelor din complexul Bamboo, printre care şi la un imobil al lui Joshua Castellano, fondatorul clubului, clădire care a fost sigilată în urma incendiului din noaptea de 20 spre 21 ianuarie, au declarat pentru News.ro surse judiciare.

Specialiştii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) şi ofiţerii de la Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei vor merge la clubul Bamboo pentru  a stabili când vor putea face expertiza în cazul incendiului.

Primăria Sectorului 2 se va ocupa de îndepărtarea elementelor metalice prăbuşite în urma incendiului, pentru care va contracta o firmă ce are utilaje specifice pentru astfel de intervenţii şi angajaţi specializaţi. În urma incendiului, tavanul clubului Bamboo a căzut şi există riscul ca întreaga structură metalică să se prăbuşească, scrie aceeași sursă.

Procurorii au deschis în 21 ianuarie dosar penal, în urma incendiului din clubul Bamboo, fiind începută urmărirea penală in rem pentru distrugere din culpă, având ca urmare vătămarea mai multor persoane.

În urma incendiului din Clubul Bamboo, 44 de persoane au ajuns la şase spitale din Capitală, pentru îngrijiri medicale, dintre care miercuri mai erau internate două la Spitalul Floreasca.

Anchetatorii au declarat că, din datele de până acum, nu există indicii ca incendiul să fi fost declanşat de o mână criminală.

Mai multe