Primele reparaţii la o maşină second hand
O maşină second-hand poate avea defecte ascunse de care nu ai aflat, chiar dacă ai verificat-o în service înainte de a o cumpăra. Din acest motiv, primul lucru pe care trebuie să îl faci după ce îţi înmatriculezi maşina este să pui la punct defecţiunile, înainte să se agraveze. Click! îţi arată care sunt primele reparaţii la o maşină second hand.
1. Schimbă toate filtrele
Chiar dacă fostul propietar susţine că maşina are toate consumabilele schimbate, este indicat să înlocuieşti filtrele maşinii. Este una din primele reparaţii la o maşină second hand. Pentru siguranţa ta şi pentru buna funcţionare a maşinii, acest pas este esenţial.
Primele reparaţii la o maşină second hand sunt esenţiale
2. Schimbă toate fluidele
Ca şi în cazul filtrelor, nu cunoşti când au fost înlocuite ultima dată fluidele maşinii. Iar cel mai bine este să le schimbi chiar tu. Nu uita să îţi notezi într-un carneţel data şi numărul de kilometri când ai efectuat aceste acţiuni. Te vor ajuta foarte mult la următoarele revizii.
3. Repară toate micile defecţiuni necostisitoare
După ce ţi-ai achiziţionat maşina este posibil să mai ai puţini bani în cont. Însă nu neglija micile defecţiuni care nu costă foarte mult. Şi acestea fac parte din primele reparaţii la o maşină second hand. Înlocuieşte bujiile, becurile arse şi nu în ultimul rând elementele de tapiţerie rupte. La final, satisfactia va fi garantată, iar defecţiunile nu se vor agrava în timp.
Primele reparaţii la o maşină second hand se fac imediat după achiziţie
4. Verifică sistemul de frânare
Sistemul de frânare este unul dintre cele mai importante părţi ale unei maşini. Discurile şi placuţele de frână sunt consumabile, iar vechimea lor nu o poţi cunoaşte cu exactitate. În timpul vizitei la service, verifică şi gradul de uzură al acestor elemente, iar dacă este necesar, înlocuieşte-le cu unele noi.
5. Verifică anvelopele
Anvelopele maşinii pe care tocmai ai cumpărat-o pot fi vechi sau foarte uzate. Le poţi verifica vizual, iar dacă starea acestora te face să îţi pui întrebări, cumpără unele noi. Nu neglija primele reparaţii la o maşină second hand, pentru că mai târziu acestea te pot costa de câteva ori mai scump.