Primii români au pus mâna pe cardurile de sănătate

20 septembrie 2014 0:03   Național
Ultima actualizare:

L-au aşteptat cu sufletul la gură, iar acum că l-au primit sunt foarte încântaţi. Primii români care au pus mâna pe cardurile de sănătate sunt din Bucureşti.

Georgeta Neagu este poştaş la Oficiul 39, din Capitală, iar ieri a plecat pe traseu cu tobla plină cu plicuri. În ele nu se aflau scrisori sau felicitări, ci carduri de sănătate. ”Azi trebuie să împart 44 de carduri. Sper ca oamenii să fie acasă” , ne-a spus angajata de la Poşta Română, în timp ce intra în Blocul C17, de pe Şos. Mihai Bravu. Liliana Vizireanu, 61 de ani, a fost prima bucureşteancă cărea i-a fost înmânat cardul. A prezentat buletinul înainte şi a semnat pentru el.

”Îl aştept de foarte mult timp. Săptămâna viitoare am să mă duc la medicul de familie ca să-l activez”, ne-a spus, încântată, femeia. Vecina ei Aurica Drăgan, 65 de ani, s-a bucurat ca un copil când a văzut plicul de la Casa Naţională de Sănătate (CNAS). ”Ce bine că a venit cardul! Acum, că îl am, medicii şi farmaciştii nu mai pot face şmecherii cu reţetele compensate”, este de părere pensionara. 

Cei care nu au fost acasă au fost înştiinţaţi. Poştaşul le-a lăsat la cutia poştală un aviz. De ieri a început distribuirea cardurilor de sănătate, iar primele au ajuns la cei din Capitală. De luni, însă, şi românii care locuiesc în alte oraşe se vor trezi cu poştaşul la uşă. Acţiunea de distribuire durează până la finele anului. În total, 13,6 milioane de persoane, care plătesc asigurările de sănătate, beneficiază de acest card.

Imediat ce aţi intrat în posesia lui, mergeţi la medicul de familie ca să-l activaţi şi să vi se treacă pe el istoricul medical. Din ianuarie 2015, consultaţiile şi internările se vor face doar în baza cardului, iar medicamentele compensate se vor da tot cu el la purtător. 

Ce conţine

Cardul naţional de sănătate are inscripţionat numele, prenumele, codul de asigurat şi numărul de identificare. Pe cip se vor înregistra grupa sanguină şi Rh-ul, dacă aveţi un diagnostic medical cu risc vital sau suferiţi de boli cronice, acceptul pentru prelevarea de organe, după deces, numele, prenumele şi datele de contact ale medicului de familie. Informaţiile pot fi accesate de către CNAS, medicul de familie, medicul specialist, furnizorii de servicii medicale.

Mai multe