Primii şase traficanţi de etnobotanice, arestaţi la Buzău

13 martie 2012 17:43   Național
Ultima actualizare:

Pentru prima dată în România, o reţea de traficanţi de etnobotanice a ajuns după gratii. Este vorba despre patru indivizi din Buzău coordonaţi de alţi doi, cunoscuţi printre consumatori cu numele de Edi şi Bodi, în vârstă de 27 şi 26 de ani, care au fost arestaţi pentru 29 de zile.

Şefii grupării luau etnobotanicele din Bucureşti, le pasau celor patru, iar aceştia, la rândul lor, le vindeau amatorilor de senzaţii tari. Anchetatorii spun că cel puţin 25 de persoane se aprovizionau de la aceşti dealeri, care îşi comandau plicurile prin intermediul apelurilor telefonice.

Substanţele erau achiziţionate cu 10 lei şi distribuite în Buzău cu 30 de lei, transportul fiind asigurat de un alt tânăr de 19 ani. La începutul lunii martie, poliţiştii au făcut şapte percheziţii domiciliare, de unde au ridicat 840 de plicuri cu substanţe etnobotanice, 20.000 de euro şi 20.000 de lei.

Mai multe