Primul Ford românesc a costat 14.000 €
Primele maşini Ford "made în România" circulă de ieri pe străzi. Este vorba de modelul B-Max. Americanii promit că, până la sfârşitul anului, 60.000 de maşini vor fi produse la Craiova.
Reprezentanţii Ford au declarat că anul acesta vor fabrica 60.000 de autoturisme Ford B-Max, iar în 2013 urmând să ajungă la 105.000 unităţi.
Modelul lansat ieri la Craiova dispune de trei variante de motorizare: Ambient, Trend şi Titanium.Preţul de bază este de 13.400 de euro pentru varianta Ambient, în timp ce varianta Trend are un preţ de pornire de 14.150 de euro, iar Titanium de 16.150 de euro.
Maşina aleasă de Traian Băsescu are culoarea roşie
"Scopul nostru a fost acela de a face această fabrică să funcţioneze conform normelor europene. Am promis că vom investi peste 600 de milioane de euro şi am reuşit. Este un vot de încredere în forţa de muncă din Craiova", a spun John Fleming, directorul Ford pentru Europa.
Prima maşină produsă în Bănie, de culoare roşie, a fost cumpărată chiar de preşedintele Traian Băsescu, prezent ieri la Craiova. Şeful statului a plătit 14.000 de euro pentru automobilul achiziţionat.
Traian Băsescu s-a plimbat cu automobilul cumpărat prin interiorul uzinei Ford. „Tehnologic este cu două, trei clase peste tot ce se produce în România. Chiar dacă acum mi-am cumpărat acest nou B-Max, nu voi renunţa la vestitul autoturism Dacia Logan. Cred că în cel mai scurt timp Bănia se va afla în top în industria automobilelor. Îmi doresc ca până în anul 2014 aici să lucreze peste 6.000 de oameni", a declarat Băsescu.
Click! spune
Ford B-Max, produs la Craiova, are preţuri cuprinse între 13.400 şi 17.650 de euro cu TVA. Cea mai ieftină, versiunea Ambiente 1,4 litri - 90 CP include ca dotări roţile din aliaj, de 15 ţoli, geamuri electrice, ESP, airbag-uri frontale şi cortină.
Versiunea de top, Titanium, este disponibilă direct cu motorul Ecoboost de 1,0 litri - 100 CP, având ca dotări cam tot ce se poate pune într-un autovehicul din acest segment.