Primul medic român ucis de COVID-19. Este un doctor de 62 de ani din Constanța, tratat la Institutul Matei Balș

22 aprilie 2020 12:03   Național
Ultima actualizare:

Coronavirusul a ucis și un medic, în România. Este vorba despre un doctor de medicină internă din Constanța, în vârstă de 62 de ani. Și alte cadre medicale au pierdut lupta cu noul coronavirus. Printre acestea se numără câteva asistente medicale și un ambulanțier.

Două săptămâni a luptat medicul cu boala nemiloasă. S-a stins din viață, marți, pe 21 aprilie, la Institutul Matei Balș din București, unde fusese transferat din 11 aprilie. Ministerul Sănătății a confirmat, miercuri decesul doctorului.

Este vorba de dr. Valeriu Neagoe, medic pe Secția Medicală a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. Medicul fusese contact direct cu primul pacient din Constanța bolnav cu noul coronavirus, scrie observatornews.ro.

Colegii de la Spitalul din Constanța sunt acum în doliu și au transmis un mesaj emoționant în memoria medicului Valeriu Neagoe.

„Un stetoscop a rămas undeva, pe o masă, într-o cămăruță mică de gardă. Al nimănui acum. Un coleg drag a pierdut lupta cu virusul asta nenorocit. Zbor lin către îngeri, Domnule Doctor! Ați salvat atât de multe vieți, dar din păcate pe a dumneavoastră nu a mai putut-o salva nimeni.... Rămâneți în inima și în sufletele noastre pentru totdeauna! Dumnezeu sa vă odihnească... În noaptea asta fac de garda în onoarea dumneavoastră, de aici din patul de spital, de data asta gardă de lacrimi și durere și furie..”, a transmis un medic pe Facebook.

Avea 62 de ani și afecțiuni preexistente

Primul medic român ucis de coronavirus avea 62 de ani și afecțiuni preexistente. Ministerul Sănătățiia confirmat, miercuri dimineața decesul său.

”Bărbatul, în vârstă de 62 de ani a fost medic cu specialitatea medicina interna până în data de 6 aprilie 2020 în cadrul Spitalului Județean de Urgență Constanța când a demisionat.

În data de 7 aprilie a debutat simptomatologia COVID 19, iar în data de 8 aprilie 2020 a fost internat în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, acolo unde a și fost confirmat pozitiv în aceeași zi.

În 11 aprilie 2020, după ce stare de sănătate s - a agravat, a fost transferat la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș unde a decedat în data de 21 aprilie 2020”, a tansmis Grupul de Comunicare Strategică.

Se pare că medicul suferea de obezitate.

Acesta este primul deces al unui medic român de la începutul pandemiei. Însă și alte cadre medicale au fost răpuse de virusul periculos.  Printre acestea se numără câteva asistente medicale și un ambulanțier.

Citește și: 

Asistentă din Țăndărei, ucisă de coronavirus. Este al treilea deces în rândul cadrelor medicale

Coronavirus România. Un român din 8 infectați este cadru medical. 65% dintre decese au fost în rândul bărbaților

Mai multe