Primul pieton călcat pe Autostrada Bucureşti-Piteşti în ultimii 10 ani
Un bărbat a murit duminică noapte cu puţin timp înainte de miezul nopţii după ce a fost lovit de o maşină pe autostrada A 1, Bucureşti-Piteşti relatează corespondentul RTV
Accidentul s-a petrecut cu puţin timp înainte de miezul nopţii în apropiere de kilometrul 36, pe sensul de mers dinspre Piteşti spre Bucureşti, potrivit Rtv.net. Şoferul care l-a lovit pe bărbat susţine că victima s-a aruncat pur si simplu în faţa maşinii.
Deşi încă nu s-a stabilit dacă a fost un accident sau o tentativă de sinucidere, un fost coleg de muncă al bărbatului decedat povesteşte că acesta lucra în Bucureşti, avea 36 de ani, era divorţat şi fusese în Dâmboviţa să îşi viziteze cei doi copii minori.
"Le-a spus copiilor ca azi e ultima zi in care ii vede. Mi-a spus baiatul ca a vrobit cu el cand s-a urcat in masina ,in ocazie si ... Nu stiu", a spus un coleg al decedatului.
La faţa locului a venit şi fosta soţie care a făcut un atac de panică la aflarea veştii că tatăl copiilor ei a murit