Primul transsexual din România, cerşetor în Italia

30 iunie 2015 23:21   Național
Ultima actualizare:

La 20 de ani de la operaţia care uimea România, Sorina Raţiu, primul român care a suferit o operaţie de schimbare de sex, a ajuns să facă naveta între România şi Italia, unde cerşeşte în faţa bisericilor.

S-a născut Sorin, la 19 ani a devenit, cu acte în regulă, Sorina, iar acum duce o viaţă pe care nu şi-ar dori-o nimeni. Femeia în vârstă de 39 de ani este clientă fidelă a azilurilor pentru oamenii străzii din Sibiu. Nu munceşte, n-are casă şi singurii bănuţi pe care-i primeşte sunt de la trecătorii cărora li se face milă de ea. Aici, sau în Italia, după cum povesteşte chiar ea.

„Am fost plecată în Italia, am stat 3 luni şi ceva, mai făceam curăţenie, mai câştigam ceva bani. M-am dus pe la biserici la italieni, mă ajutau oamenii cu nişte bani, că mă cunosc. Mai ajutam la terase, unde primeam câte ceva de mâncare”, a povestit  Sorina pentru ”Adevărul”.

La 20 de ani de la operaţia care i-a schimbat corpul şi viaţa, ea îşi ţine toată agoniseala într-o plasă mare, în care îşi fac loc o bucată de pâine uscată, ceva haine şi câteva ziare italieneşti. Merge greoi, butucănos, priveşte mereu în pământ, vrând să îşi ascundă faţa distrusă cu ani în urmă cu acid, în încercarea de a scăpa de părul nedorit.

Viaţa ei n-a fost aşa cum şi-ar fi dorit.  N-a avut nici un iubit adevărat după operaţie, aşa că de ani întregi îşi doreşte să redevină bărbat. „Eu mă simt mai mult bărbat decât femeie. Mi-a părut rău după operaţie, era târziu. În veci nu o să fiu o femeie adevărată, chiar dacă vreau să mă schimb, nu o să am copii”, încheie cu amărăciune. 

Operată de prof. Lascăr în anul 1995

Sorin Raţiu a fost primul român care a trecut printr-o operaţie de schimbare de sex, în anul 1995. Intervenţia chirurgicală a fost realizată de către prof. Ioan Lascăr, şeful Clinicii de chirurgie plastică de la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Pacientul a primit cadou de la medic şi silicoanele.

Din păcate însă, Sorina nu a urmat tratamentul hormonal, iar problemele nu au întârziat să apară: pentru că îi creştea barba, ea şi-a turnat acid pe faţă, rămânâd cu cicatrici uriaşe. În plus, şi-a scos silicoanele, spunea ea, de frică să nu se îmbolnăvească de cancer.

Citiţi articolul integral pe adevarul.ro.

Mai multe