Principesa Margareta și Principele Duda, impresionați de mesajele din fața Palatului Regal
Custodele Coroanei și Principele Radu au fost prezenți vineri, 15 decembrie, în fața Palatului Regal, unde au citit mesajele de pe coroane și jerbe și au vorbit cu oamenii care se aflau în acele momente la Palatul Regal.
Majestatea Sa Margareta, care este în prezent Custodele Coroanei și Principele Radu au interacționat cu oamenii care se aflau la coadă pentru a se închina la catafalcul Majestății Sale, Regele Mihai.
În România este doliu național de câteva zile, în memoria Regelui Mihai. De miercuri seară, sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui a fost depus miercuri seară la Palatul Regal, în Sala Tronului, iar înmormântarea va avea loc sâmbătă.
La funeralii vor fi prezenți reprezentanți ale familiilor imperiale din Rusia, Austria și Germania, dar și ale țărilor: Marea Britanie, Suedia, Spania, Belgia, Iordania, Luxemburg, Liechtenstein, Bahrein, Bulgaria, Grecia, Serbia, Albania, Franţa, Prusia, Italia şi Portugalia.
S-a estimat că până în prezent, 20.000 de oameni au trecut pe la catafalcul din Palatul Regal.