Prințul austriac neagă că l-a ucis el pe ursul Arthur: „Am vânat un urs în deplină legalitate”
Prințul Emanuel von and zu Liechtenstein, cel care este în centrul scandalului legat de împușcarea ursului Arthur, considerat a fi unul dintre cele mai mari exemplare din Europa, care trăia pe teritoriul țării noastre, a reacționat în mod direct pentru prima dată, vineri, prin intermediul unei scrisori.
Emanuel von and zu Liechtenstein admite că a fost la vânătoare în România, însă susține că a făcut-o în deplină legalitate, explicând că ar fi împușcat, de fapt, un alt urs. Acesta susține că nu ursul Arthur ar fi animalul pe care l-a împușcat el, explicând că ursul pe care l-a vânat se afla la 250 de metri de casele oamenilor și în felul acesta a eliminat un pericol.
Prințul austriac susține că el a împușcat alt urs, nu pe Arthur
Acesta mai spune că a plătit toate taxele cuvenite, fără a preciza la cât se ridică suma, și subliniază că acești bani sunt investiți în programe de protecție pentru urșii și oamenii care trăiesc în proximitatea lor. El își declară, de asemenea, „sprijinul deplin” pentru ancheta autorităților, potrivit Digi 24.
În final, prințul mărturisește că regretă întreaga situație și își cere iertare că în urma acestui incident s-a creat o falsă impresie care a rănit sentimentele multor oameni. „Vânătoarea ca mijloc de a controla suprapopularea unor specii și de a le asigura supraviețuirea este o tradiție în familia noastră. În acest caz, a servit și pentru a îndepărta un pericol”, mai spune prințul pentru cotidianul austriac Kronen Zeitung.