Prințul Paul s-ar ascunde în Portugalia sau în Italia

22 decembrie 2020 7:53   Național
Ultima actualizare:

După sentința Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) în dosarul Ferma Băneasa, trei dintre condamnați sunt de negăsit. Dacă Remus Truică a fost ridicat de poliţişti din vila sa de la Snagov, Prințul Paul al României n-a fost găsit la locuinţă.

Unele surse judiciare susţin că el ar fi plecat din ţară şi că s-ar ascunde undeva în Portugalia. O altă pistă luată în calcul este aceea că s-ar ascunde în Italia, arată adevarul.ro. În cazul altor doi condamnaţi, israelienii Benjamin Steinmetz şi Tal Silberstein, sentinţa ÎCCJ va fi dificil, dacă nu imposibil, de pus în practică, pentru că țara din Orientul Mijlociu nu extrădează. Astfel, chiar dacă sunt urmăriți internaţional, cei doi ar putea ajunge la închisoare numai dacă ar face imprudenţa să plece din Israel. Prin activitatea infracțională a acestei grupări, statul român a fost prejudiciat cu 145 de milioane de euro. Truică a fost condamnat la șapte ani de închisoare, israelienii Steinmetz și Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, iar Prințul Paul – trei ani și patru luni.  

Mai multe