Procesele lui Tăriceanu și Dragnea se reiau de la ”zero”

5 septembrie 2017 9:56   Național
Ultima actualizare:

Se reia procesul în care președintele Senatului, Călin Popescu – Tăriceanu, este judecat pentru mărturie mincionoasă. Instanţa supremă a amânat procesul, pentru 3 octombrie, când vor readministra probele, invocând o decizie CEDO. În aceeași situație se află Liviu Dragnea, președintele Camerei deputaților: un nou termen, 3 octombrie, de la ”zero”.

Procesul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este judecat pentru mărturie mincionoasă, se va relua întrucât preşedintele Completului de judecată se va pensiona, astfel încât noul preşedinte a decis readministrarea probelor, invocând o decizie CEDO, scrie news.ro.

Noul preşedinte de complet, Constantin Epure, a anunţat la termenul de marţi, 5 septembrie, că judecătoarea Anamaria Dascălu nu va mai face parte din acest complet şi că, în aceste condiţii, se impune readministrarea probelor. Epure a dat cuvântul procurorului, care a cerut administrarea tuturor probelor din rechizitoriu.

Avocatul lui Tăriceanu a arătat că se opune audierii în şedinţa publică a înregistrărilor din dosar pe motiv că nu au fost contestate şi că nu sunt relevante pentru cauză. ”Suntem de acord cu audierea celor 18 martori, dar ne opunem audierii publice a interceptărilor din dosar. Clientul meu nu a negat nici o secundă existenţa şi autenticitatea acestora, astfel că din punctul de vedere al clientului meu ascultarea lor publică este nerelevantă”, a susţinut apărătorul, citat de news.ro.

Instanţa a stabilit ca procesul să fie reluat în 3 octombrie, cu audierea lui Călin Popescu Tăriceanu, care are termen în cunoştinţă.

În acest dosar, până acum a fost audiat Tăriceanu, ca inculpat, în timp ce Şerban Mihăilescu a dat o declaraţie de martor în urmă căreia procurorii s-au autosesizat pentru mărturie mincinoasă după ce acesta şi-a schimbat depoziţia dată în timpul urmăririi penale.

Liviu Dragnea, tot pe 3 octombrie

Și procesul în care este judecat liderul PSD, Liviu Dragnea, va fi reluat de instanţa supremă. Procesul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman, va fi reluat de la zero, au decis, marţi (5 septembrie), magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Decizia a fost luată în condiţiile în care judecătoarea Anamaria Dascălu nu va mai face parte din acest complet, fiind înlocuită de Constantin Epure. A fost invocată o decizie a CEDO, fiind pusă în discuţie din oficiu reluarea procesului. Avocaţii au fost de acord cu reluarea procesului, astfel că instanţa supremă a stabilit un nou termen pentru data de 3 octombrie.

Click! spune

  • Procesul în care Călin Popescu Tăriceanu este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului a început în 14 martie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce, pe 10 februarie, instanţa a decis că procesul poate începe pe fond, respingând definitiv cererile şi excepţiile formulate de preşedintele Senatului. Dosarul a fost trimis instanţei în 6 iulie 2016, de către procurorii DNA Braşov, care îl acuză pe Călin Popescu Tăriceanu că a minţit în declaraţiile date ca martor în dosarul retrocedării unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a fermei Băneasa, în care sunt judecaţi prinţul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein şi Dan Andronic. Tăriceanu a spus că nu a minţit când a spus că nu a vorbit cu Remus Truică despre tranzacţionarea terenurilor Fermei Băneasa şi a Pădurii Snagov, iar prinţul Paul probabil că i-a făcut plângere penală pentru că l-a considerat potrivnic acţiunilor sale şi după ce aflase că foloseşte în public faţă de el epitetul ”bastard”, scrie news.ro. În 18 mai 2016, omul de afaceri Remus Truică, Prinţul Paul şi alte 20 de persoane, între care Tal Silberstein, Benjamin Steinmetz Agavi Moshe, Marius Marcovici şi jurnalistul Dan Andronic, au fost trimişi în judecată în dosarul retrocedării ilegale a fermei Băneasa şi a 47 de hectare din Pădurea Snagov.
  • Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost  trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 15 iulie 2016, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, fiind acuzat alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman.
Mai multe