Procurorii ar fi găsit opt filme în care Episcopul Huşilor ar apărea în ipostaze intime alături de bărbaţi

6 iulie 2017 19:17   Național
Ultima actualizare:

Rechizitoriul procurorilor DNA în cazul şantajului de la Episcopia Huşilor scoate la iveală lupta pentru bani şi pentru funcţii. Anchetatorii ar fi descoperit materiale compromiţătoare în care ar apărea Corneliu Bârlădeanu, Episcopul Huşilor.

Trei preoţi din judeţul Vaslui sunt acuzaţi că l-au şantajat pe Corneliu Bârlădeanu, Episcopul Huşilor, cu filmări în care acesta apare în ipostaze intime alături de un bărbat. Cei trei clerici, Jitaru Sebastian-Cristi, Damian Gheorghe şi Bumbu Răzvan-Mihail, au fost trimişi în judecată sub acuzaţia de şantaj. Vineri, 7 iulie, la Curtea de Apel Iaşi se va stabili dacă procesul se va desfăşura cu clericii în stare de libertate sau în arest la domiciliu.

Rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupţie descrie pas cu pas şantajul la care a fost supus oficialul Bisericii Ortodoxe Române, dar şi cum a ajuns înaltul prelat de la Huşi să adreseze organelor judiciare. Funcţia de vicar al Episcopiei Huşilor, a doua ca rang după cea de episcop, a fost cea care a declanşat tăvălugul şantajului. Preotul Sebastian-Cristi Jitaru, arhimandritul Catedralei Episcopale de la Huşi, îşi dorea această funcţie, care până în anul 2009 fusese ocupată chiar de actualul episcop, Corneliu Bârlădeanu.Procurorii DNA de la Serviciul Teritorial Iaşi au finalizat în timp record, mai puţin de trei săptămâni, ancheta privind şantajul practicat de cei trei preoţi.

I-ar fi pretins 50.000 de euro

În primă fază, Episcopul Huşilor a reclamat procurorilor şantajul la care era supus de arhimandritul Jitaru. Ulterior, în timp ce era audiat, a relatat că, în aceeaşi zi, alţi doi preoţi l-ar fi ameninţat că vor publica în presă materiale compromiţătoare, dacă nu le va oferi 50.000 de euro.

Foşti sau actuali elevi ai Seminarului Teologic

Pe 15 iunie, procurorii DNA au descins la domiciliile celor trei clerici, de unde au fost ridicate laptopuri, telefoane şi memory-stick-uri. Anchetatorii au descoperit în sistemele informatice mai multe materiale video în care Episcopul Huşilor ar apărea în ipostaze intime alături de diverşi bărbaţi, despre care se suspectează că ar fi foşti sau actuali elevi ai Seminarului Teologic din Huşi, acolo unde Corneliu este profesor. În laptopurile preoţilor Damian şi Bumbu a fost descoperită o filmare veche, care ar fi circulat printre preoţii din Vaslui de mai mulţi ani. În cazul arhimandritului Jitaru, anchetatorii au descoperit însă opt înregistrări video în care Episcopul Huşilor ar apărea în imagini compromiţătoare cu bărbaţi diferiţi. Deşi se suspectează că bărbaţii care apar în materialele găsite de procurorii DNA sunt elevi ai seminarului din Huşi, unii dintre ei încă minori, până la această dată autorităţile judiciare nu au declanşat nici o anchetă care să vizeze o posibilă corupere sexuală a acestora.

Episcopul continuă să slujească

Nici reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române n-au declanşat vreo anchetă internă care să vizeze cazul grav de la Episcopia Huşilor, aşteptând doar finalizarea juridică a dosarului de şantaj. În ciuda scandalului, Corneliu Bârlădeanu continuă să slujească duminică de duminică la Catedra Episcopală Huşi. Nu de aceeaşi înţelegere din partea superiorilor a beneficiat şi preotul-cântăreţ Cristian Pomohaci, acuzat că ar fi încercat să corupă sexual un minor. În cazul său, oficialii Bisericii n-au aşteptat vreun proces de aflare a adevărului. După ce în spaţiul public a apărut înregistrarea compromiţătoare, conducerea Arhiepiscopiei Alba Iulia s-a autosesizat şi a declanşat o anchetă, iar preotului i s-a interzis să slujească. Citeşte articolul complet pe adevarul.ro! 

Mai multe