Procurorii DNA cer urmărirea internaţională a lui Sebastian Ghiţă

6 ianuarie 2017 15:57   Național
Ultima actualizare:

Procurorii DNA Ploieşti cer instanţei supreme să emită un mandat european de arestare a lui Sebastian Ghiţă şi fostul deputat să fie dat în urmărire internaţională, transmite News.ro. Și asta, după ce Poliţia Judeţeană Prahova a anunţat că Ghiță nu a fost găsit în ţară.

Mandatul european de arestare este solicitat pentru predarea inculpatului, fiind aplicabil în ţările Uniunii Europene, iar cererea de urmărire internaţională este necesară tot pentru predarea inculpatului, fiind aplicabilă însă în ţările care nu fac parte din UE.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, joi, emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pentru Sebastian Ghiţă, înlocuind controlul judiciar pe cauţiune, în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova.

Mandatul de arestare a fost emis în lipsă, pentru că Sebastian Ghiţă este dispărut din 21 decembrie 2016.

Decizia instanţei nu este definitivă, dar este executorie, aceasta putând fi contestată la Completul de cinci judecători al ICCJ.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă este căutat din 21 decembrie 2016, după ce a fost chemat la DNA Ploieşti, în dosarul de corupţie privind vizita din 2012 a fostului premier britanic Tony Blair în România, şi nu s-a prezentat, ulterior pe numele lui fiind emis un mandat de aducere.

Sebastian Ghiţă nu avea dreptul să plece din ţară fără acceptul procurorilor, întrucât este sub control judiciar, măsură preventivă luată în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie alături de foşti şefi din Parchet şi Poliţie din judeţul Prahova.

Ultima dată, Sebastian Ghiţă s-a prezentat la sediul IPJ Prahova pentru a semna, conform procedurilor, în cadrul controlului judiciar pe 19 decembrie 2016.

Mai multe