Procurorul vrăjitoarelor care au păcălit vedete, trimis în judecată

24 februarie 2012 11:46   Național
Ultima actualizare:

Conform procurorilor anticorupţie, şpaga a fost negociată în luna ianuarie a acestui an. În rechizitoriul întocmit, DNA susţine că responsabilitatea stabilirii sumei de bani a revenit intermediarilor Cristian Ene şi Marian Simirianu.

Denunţătorul magistratului avea calitatea de învinuit într-un dosar penal aflat în instrumentarea inculpatului Maximilian Bălăşescu, fiind cercetat pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Ene Cristian Marian şi Simirianu Marian i-au comunicat denunţătorului că suma pe care trebuie să o dea este de 300.000 de euro, în două tranşe, de 100.000 de euro şi 200.000 de euro.

Din această sumă, susţin procurorii anticorupţie, lui Bălăşescu îi reveneau doar 50.000 de euro.

Curtea de Apel Bucureşti a dispus, pe 1 februarie, arestarea preventivă pentru 29 de zile a inculpatului Maximilian Bălăşescu, precum şi a inculpaţilor Ene Cristian Marian şi Simirianu Marian.

Mai multe