Procurorul ”zdreanță”: ”Am devenit o mașină de ucis destine!”

17 februarie 2017 11:46   Național
Ultima actualizare:

Este halucinanantă discuția între procurorul Mircea Negulescu şi omul de afaceri Vlad Constantin, cel care a făcut un denunț împotriva procurorului. Anchetatorul folosește un limbaj de cartier și face afirmații care îți îngheață sângele în vene.

Procurorul Mircea Negulescu a renunțat la detașarea la DNA Ploiești, unde avea în lucru dosare grele, după ce a apărut o înregistrarea în care spunea cât este de rău, de periculos, iar ceilalți sunt niște zdrențe. În mod normal, ar trebui să se întoarce la DNA București, vechiul loc de muncă. Șefa lui, Codruța Kovesi, îl apreciază.

Iată că și România TV a intrat în posesia unei convorbiri între procurorul Mircea Negulescu şi omul de afaceri Vlad Constantin. Dialogul dintre procurorul Negulescu şi Vlad Constantin s-a purtat pe Messanger, a spus omul de afaceri la România TV.

Vlad Constantin: Abia aștept ziua în care să dau foc pașaportului românesc.

Mircea Negulescu: Așa am ajuns. Un animal de pradă.

Vlad Constantin: Faceți ce vă spune sufletul.

Mircea Negulescu: Care se bucură la vederea sângelui. Ce să mai fac?

Vlad Constantin: Eu am încercat și mi-a fost rău.

Mircea Negulescu: Îmi dă cineva sufletul înapoi?

Vlad Constantin: Mă ucide. Nu mai vreau decât să plec. Atât. Abia aștept.

Mircea Negulescu: Îmi dă cineva încrederea pierdută în oameni? Am devenit o mașină de ucis destine.

Vlad Constantin: Iar de va începe un război voi fi la bordul unui avion inamic.

Mircea Negulescu: Și ce este mai grav este că fac cu plăcere asta.

Vlad Constantin: Nu pot fi acuzat de nimic. Nu am depus jurământ de credință față de România.

Mai multe