Produsele mobile Samsung ar putea fi interzise în SUA
26 august 2012 14:45
Național
Ultima actualizare:
Un tribunal american ar putea interzice comercializarea produselor mobile ale Samsung pe teritoriul Statelor Unite, după ce compania sud-coreeană a pierdut un proces cu Apple.
Companie Samsung a fost acuzată de încălcarea patentelor Apple şi a fost condamnată la plata unor daune de peste un miliard de dolari, informează Bloomberg.
Apple a a obţinut mai puţin de jumătate din suma solicitată drept despăgubire, însă tribunalul ar putea tripla ulterior suma, potrivit legislaţiei americane.
Judecătorul care a prezidat procesul a programat luna viitoare o audiere pentru a analiza cererea Apple de interzicere permanentă a vânzărilor în SUA a unor produse precum tableta Galaxy 10.1, precum şi extinderea interdicţiei pentru alte produse.