Profesoara ucisă pentru avere locuia cu chirie

16 mai 2016 21:58   Național
Ultima actualizare:

Pâinea lui Dumnezeu! Aşa o descriu elevii de la Colegiul “Remus Răduleţ” din Braşov pe profesoara de sport ucisă săptămâna trecută şi aruncată pe Transfăgărăşan. Primele investigaţii conduc spre o crimă pentru avere. Ironia sorţii, femeia locuia cu chirie într-un apartament modest din oraş!

Viorica Borzoş a fost ucisă săptămâna trecută, iar trupul i-a fost aruncat la marginea drumului, undeva pe Transfăgărăşan. Reporterii Click! au luat firul tragediei şi au stat de vorbă cu colegii, dar şi cu elevii profesoarei de sport din Braşov. Nimeni nu şi-ar fi imaginat că o persoană precum Viorica Borzoş ar putea avea duşmani.

Unii au luat în calcul varianta jafului, însă ipoteza este exclusă din start de anchetatori. La faţa locului, lângă cadavrul profesoarei, au fost găsite actele acesteia, dar şi banii şi bijuteriile!

“Avea hainele răvăşite, ca şi cum a fost târâtă. Faptul că a fost lăsată chiar la marginea drumului şi nu a fost dusă mai departe, într-un loc unde accesul se face mai greu, poate fi un semn că s-a dorit să fie găsită. Ar fi fost moartă de 7-8 ore când a fost găsită. A fost adusă noaptea şi lăsată acolo”, au declarat, pentru Click!, surse apropiate anchetei.

Acestea au mai precizat că femeia a fost găsită cu un ştreang în jurul gâtului, dar nu aceasta a fost arma crimei. Cel mai probabil, femeia a fost strangulată cu mâinile, iar cordonul a fost pus în jurul gâtului la derută. Principalul suspect, spun cunoscuţii, ar fi chiar nepotul femeii, care o ameninţa din pricina averii. Nu pe care o deţinea, ci pe care urma să o moştenească! Viorica Borzoş era pe cale să primească o casă la Bran şi mai multe terenuri de la o mătuşă foarte bătrână. La 61 de ani, după o viaţă dedicată profesiei, Viorica avea o singură rudă cu care ţinea legătura: sora mamei sale, în vârstă de 98 de ani, pe care o vizita zilnic. Apoi se întorcea în apartamentul ei modest dintr-un imobil cu două etaje, unde locuia singură, chivernisindu-şi viaţa cu leafa amărâtă de profesor de sport. Apropiaţii femeii spun că nepotul care râvnea la averea încă nemoştenită o ameninţa de mai mult timp pe profesoară cu moartea, în prezent fiind plecat la muncă, în Italia. La mai bine de o săptămână de la tragedie, nu s-a găsit nici o rudă a femeii care să “revendice” cadavrul, iar trupul acesteia zăcea luni încă la morga din Sibiu.

«Făcea orice ca să ne ajute!»

Elev: “Doamna dirigintă era o femeie foarte de treabă! Dacă aveai nevoie de ceva, făcea orice ca să te ajute. Ne ducea în excursii, ne rezolva toate problemele. Ziceai că e omul de pe Pământ care le rezolvă pe toate şi nu are nici o problemă, dar uite că avea probleme”.

Camelia Trandabur,  profesor, colegă : “Ultima dată când am văzut-o mi-a povestit că îi este foarte frică de nepotul ei. Că este foarte agresiv și că i-a spart ușa. Nu știu cum s-a putut ajunge la așa ceva. Suntem șocați! Traumatizați! Se pregătea să iasă la pensie și visul ei era să călătorească”.

Mai multe