Profesoara universitară lua sute de euro pentru note şi subiecte rezolvate

14 februarie 2017 21:26   Național
Ultima actualizare:

Scandal la Facultatea de Medicină din Oradea! Camelia Dalai, şefă de lucrări la Medicină Dentară, a fost reţinută pentru luare de mită.

Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Camelia Dalai ar fi primit de la şase studenţi, în perioada mai-septembrie 2016, sume între 300 de lei şi 100 de euro, cosmetice, cafea şi un stilou, pentru a-i promova la examenul de la disciplina “Protetică dentară”.

Mai mult, “la sesiunea de examene din luna iunie 2016, s-a folosit de funcţia sa şi a încredinţat către doi studenţi subiecte de examen rezolvate pentru ca aceştia să ia note maxime şi să poată intra în următorul an pe locuri bugetate”, arată procurorul Maria Cotrău. Săptămâna trecută, profesoara universitară Adriana Nicoleta Pirte fusese arestată preventiv pentru 30 de zile pentru nu mai puţin de 15 infracţiuni de luare de mită.

Mai multe