Profesor de la un liceu din Alexandria, filmat în timp ce strigă la o elevă şi o numeşte «idioată»
Un profesor de chimie de la Liceul ”Alexandru Ghica” din Alexandria este acuzat că a jignit o elevă, căreia i s-a adresat cu apelativul „idioată” în timpul unei ore online. Conducerea liceului susţine că respectivul profesor este cadru didactic în şcoala din Alexandria de 15 ani, timp în care nu au existat reclamaţii la adresa acestuia.
Pe înregistrarea transmisă News.ro se aude cum cadrul didactic, al cărui nume apare pe ecran, strigă: „Tu eşti avocatul clasei a X-a D? Păi atunci, ce dracului trăncăni, idioato?”Când eleva îi cere profesorului să nu o mai jignească, acesta îi răspunde: „Te rog frumos să nu mai vorbeşti, nu te-am întrebat!”Directorul Liceului Teoretic Alexandru Ghica din Alexandria, Silvia Păun, a declarat pentru News.ro că nu are cunoştinţă despre acel incident şi nici nu a primit nicio sesizare cu privire la comportamentul cadrului didactic. Silvia Păun a confirmat că profesorul care ar fi fost înregistrat lucrează în liceul din Alexandria din anul 2005. „Nu am avut niciodată nicio plângere că ar jigni, care ar vorbi vulgar cu copiii. Este un profesor care îşi ţine orele conştiincios, nu au fost reclamaţii cu privire la dânsul”, afirmă directorul.Directorul liceului a precizat că la nivelul şcolii va fi deschisă o anchetă „să vedem ce s-a întâmplat acolo”. Conform procedurilor, Consiliul profesoral stabileşte componenţa Comisiei de cercetare disciplinară care întreprinde demersurile pentru a afla adevărul cu privire la astfel de situaţii.Profesorul, care are 38 de ani vechime în învăţământ, a obţinut 87,5 puncte la concursul pentru acordarea gradaţiei de merit de anul acesta, cel mai mare punctaj fiind 142,5, potrivit news.ro.