Profesorul de sport, acuzat că a violat o elevă de 15 ani

12 septembrie 2018 19:54   Național
Ultima actualizare:

În stare de şoc! O puştoaică de clasa a X-a, de la Liceul Sportiv din Botoşani, nu mai vrea să iasă din casă, fiind în consiliere psihologică. Ea acuză un profesor de sport că a violat-o, acum o săptămână, într-o pădure de la marginea oraşului.

După ce a terminat clasa a IX-a, fata de 15 ani şi-a dorit să se transfere la un alt liceu, scrie monitorulbt.ro. Mama fetei a apelat la unul dintre profesorii de sport, pentru a obţine o adeverinţă cu situaţia şcolară a fiicei sale. Acesta s-ar fi întâlnit cu eleva şi ar fi încercat s-o convingă să rămână la Liceul Sportiv. Profesorul s-ar fi oferit apoi să o ducă acasă cu maşina, dar ar fi ajuns în apropierea pădurii Rediu, unde ar fi violat-o. Profesorul e căsătorit şi are o experienţă de peste 15 ani la catedră. ”Se efectuează activităţi investigative sub aspectul comiterii infracţiunii de viol”, spune inspectorul de poliţie Maria Carp.

Mai multe