Profilul alegătorului. Cine l-a votat pe Călin Georgescu: „Oamenii au fost bombardați sistematic cu un anumit tip de mesaj”

25 noiembrie 2024 18:57   Național

Românii nu mai iau în seamă mesajele electorale clasice de la televizor, ci caută președintele pe rețelele de socializare, acolo unde l-au descoperit, de altfel, pe Călin Georgescu, care a avut, de-a lungul timpului, o prezență destul de discretă în spațiul public. Se pare, însă, că acest politician, cu un mesaj bine gândit și bine pus în aplicare, a sedus, în doar câteva luni, peste două milioane de români. 

Rețelele de socializare au devenit o adevărată armă politică, o „armă de temut, diabolică și care, mânuită perfect de un om deștept a avut un impact major în decizia oamenilor de a-l vota pe Călin Georgescu. Dacă vrei să fii un om independent, să nu te influențeze nimic, trebuie să stai departe de social media. Eu am un telefon de infanterie acasă, doar telefon și SMS, deși e smartphone. Am anulat toate aplicațiile”, a declarat psihologul Liviu Chesnoiu, pentru Adevărul.

„Românii, manipulați online prin mesaje subliminale diabolice”

Psihologul Radu Leca consideră că profilul utilizatorilor TikTok este confundat cu profilul alegătorului care i-a acordat lui Călin Georgescu un vot de încredere. „Este vorba despre tineri între 18 și 23 de ani, dar și despre adulți cu vârsta de 55 de ani și peste”.

Psihologul spune că profilul celor care l-au votat pe Călin Georgescu conține 5 elemente cheie, 5 butoane magice pe care independentul înscris în cursa pentru Cotroceni a apăsat ca un adevărat maestru. „Noțiunea de independență, noțiunea de suveranitate, noțiunea de curaj și spirit aventurier, îmbrățișarea dorinței de schimbare totală și caracterul profund religios. Mai mult, acești oameni sunt, pe de-o parte, profund îndepărtați de tot ce înseamnă Uniune Europeană și, pe de altă parte, dornici să nu participe la războiul din Ucraina.

Iar Georgescu este, în momentul de față, singurul politician care nu-și dorește ca România să mai susțină Ucraina”, mai spune Radu Leca.

La rândul lui, expertul Liviu Chesnoiu a declarat că în acest prim tur al alegerilor prezidențiale am avut de-a face cu două mari categorii de alegători. „Prima categorie a fost influențată fantastic de mult, mai ales din punct de vedere subliminal. Oamenii au fost bombardati sistematic cu un anumit tip de mesaj încât, la un moment dat, au ajuns să creadă că acea idee este, de fapt, ideea lor”.

Citește mai multe pe Adevărul.ro.

Mai multe