Prognoza meteo 14 februarie: Temperaturile sunt în creștere în toată țara

13 februarie 2015 20:38   Național
Ultima actualizare:

Prognoza meteo 14 februarie anunță vreme frumoasă. Click! îți prezintă starea vremii zi de zi. Prognoza 14 februarie: în București cerul va fi senin și condițiile de precipitații sunt restrânse. Și în țară vremea va fi frumoasă, cu valori termice mai ridicate decât cele obițnuite la această dată. Dacă vreți să petreceți Ziua Îndrăgostiților în mijlocul naturii, vremea este tocmai bună!

Sâmbătă vom avea în continuare parte de vreme frumoasă, chiar însorită. În prima parte a zilei, în zonele joase va mai persista ceaţa. În cursul după-amiezii vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal la această dată, în majoritatea regiunilor, iar temperaturile maxime se vor încadra între 2 grade în sud şi 7…8 grade în regiunile vestice și intracarpatice.

  • Vremea va fi predominant frumoasă și ușor mai caldă decât în mod normal pentru a doua decadă a lunii februarie, în special în vestul și nord-vestul țării. Astfel, temperaturile maxime se vor situa între 2 și 8 grade, iar cele minime între -7 și -2 grade, mai coborâte în depresiuni.
  • Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în Dobrogea, iar la sfârșitul intervalului și în Muntenia și sudul Moldovei. În zonele joase de relief, cu precădere în sudul și estul teritoriului, va fi ceață, pe arii restrânse dimineața și local noaptea. Vântul va sufla slab și moderat.

Prognoza meteo 14 februarie - în București

  • Vremea va fi în general frumoasă și ușor mai caldă decât în mod normal pentru a doua decadă a lunii februarie. Cerul va fi variabil, mai mult senin, cu înnorări la sfârșitul intervalului. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi de -4 grade. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață.

Prognoza meteo pentru următoarele două zile

Mai multe